TUTELÁR, -Ă adj. Care se referă la tutelă; (p. ext.) ocrotitor, protector. ♦ Organ tutelar = organ al administrației de stat sau al organizațiilor obștești având în subordine organizații față de care exercită atribuții de organizare, coordonare și control; autoritate tutelară = organ de protecție a persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu ori a intereselor celor ce nu se pot apăra singuri. [Cf. lat. tutelaris, fr. tutelaire, it. tutelare]. adjectivtutelar
TUTELÁR, -Ă adj. care se referă la tutelă; (p. ext.) ocrotitor, protector. ♦ organ ~ = organ al administrației de stat sau al unei organizații obștești având în subordine o instituție sau o organizație; autoritate ~ă = organ de protecție a persoanelor lipsite de capacitatea de exercițiu ori a intereselor celor ce nu se pot apăra singuri. (< fr. tutélaire, lat. tutelaris) adjectivtutelar
tutelár adj. m., pl. tutelári; f. tuteláră, pl. tuteláre adjectivtutelar
tutelar a, care protejează: înger tutelar. adjectivtutelar
*tutelár, -ă adj. (lat. tutelaris. Cp. cu clientelar). Jur. Relativ la tutelă: gestiune tutelară. Fig. Apărător, protector: geniu tutelar al cetățiĭ. adjectivtutelar
TUTELÁR, -Ă, tutelari, -e, adj. Privitor la tutelă, care aparține unei tutele, care constituie o tutelă; care ocrotește, protejează, ♦ Care are în subordine o instituție, o organizație (exercitând atribuții de coordonare, de control etc.). – Din fr. tutélaire, lat. tutelaris. adjectivtutelar
tutelar adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | tutelar | tutelarul | tutelară | tutelara |
plural | tutelari | tutelarii | tutelare | tutelarele | |
genitiv-dativ | singular | tutelar | tutelarului | tutelare | tutelarei |
plural | tutelari | tutelarilor | tutelare | tutelarelor |