turbat definitie

turbát, -ă adj. Bolnav de turbare: cîne [!], om turbat (ca subst. „om turbat”). Fig. Foarte furios, nebun: turbat de mînie, de gelozie. Foarte pasionat: copiiĭ îs turbațĭ după joc. Strașnic (de bun, de violent): un vin, un vînt turbat. Vîntu cel turbat, vînt furios pe care îl presupune poporu că bate la înălțimea la care nu maĭ zboară păsările: zmeu a ajuns la vîntu cel turbat. Adv. Strașnic (de bine, de violent): a dansa turbat, vîntu bate turbat. adjectiv turbat

turbat a. 1. atins de turbare: câine turbat; 2. fig. pasionat, nebun: turbat de gelozie. ║ m. om impetuos, violent. ║ adv. ca un turbat. adjectiv turbat

TURBÁT, -Ă, turbați, -te, adj. 1. Bolnav de turbare. 2. Fig. Furios, violent, sălbatic; nebun (de durere, de spaimă etc.). ♦ Care are o mare intensitate, violență; foarte mult; extraordinar, grozav. – V. turba. adjectiv turbat

turb și turbéz, a v. tr. (lat. tŭrbare, a turbura [lucrurile, apa, mintea] și intr. „a fi agitat”, d. turba, mulțime de oamenĭ: vgr. týrbe, zgomot, tumult tyrbázo și styrbázo, turbur [!]. V. sturlubatic). Mă îmbolnăvesc de turbare: cînele a turbat. Fig. Mă înfuriĭ grozav: îmĭ vine să turbez cînd văd asemenea lucrurĭ. V. tr. Amețesc: hîrtiile astea m´aŭ turbat ! verb turb

turbá (a ~) vb., ind. prez. 3 turbeáză verb turba

turbà v. 1. a fi atins de turbare; 2. fig. a simți o ciudă mare; 3. fam. a se înfuria peste măsură. [Lat. TURBARE]. verb turbà

turbá (turbéz, turbát), vb.1. A se îmbolnăvi de rabie. – 2. A se mînia, a se înfuria, a-și ieși din fire. – Mr. turbu, turbedz, turbare, megl. anturb(ari), istr. turbu. Lat. turbāre (Pușcariu 1774; Philippide, II, 656; Densusianu, GS, II, 20; REW 8992), cf. it. turbare, prov., cat. torbar, sp. turbar, port. torvar, alb. tërboń. Der. din lat. torvus (Pascu, Elemente, 40) nu este probabilă. Uz general (ALR, I, 127). – Der. turbă, s. f. (rabie), popstverbal); turbăciune, s. f. (furie, mînie), cu suf. -ciune (după Candrea, din lat. turbātĭōnem); turbat, adj. (care suferă de rabie; furios,, violent, sălbatic; strașnic); turbătură, s. f. (înv., rabie). verb turba

TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare. verb turba

turbéz, V. turb. verb turbez

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului turbat

turbat   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular turbat turbatul turba turbata
plural turbați turbații turbate turbatele
genitiv-dativ singular turbat turbatului turbate turbatei
plural turbați turbaților turbate turbatelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z