TÚRBĂ s.f. (Geol.) Varietate de cărbune care se formează în locuri mlăștinoase, prin carbonizarea lentă a plantelor. [< fr. tourbe, cf. lat. turba]. substantiv feminin turbă
TÚRBĂ s. f. 1. cărbune ușor, cafeniu-închis, în locuri mlăștinoase, prin carbonizarea parțială a plantelor. 2. depozit organic din resturi vegetale incomplet descompuse. (< fr. tourbe) substantiv feminin turbă
túrbă (-be), s. f. – Varietate de cărbune. Fr. tourbe. – Der. turbărie, s. f. (regiune cu turbă). substantiv feminin turbă
túrbă s. f., g.-d. art. túrbei; pl. túrbe substantiv feminin turbă
1) túrbă f., pl. e (d. a turba). Turbare. Fig. Iron. Furie: l-a apucat turba. Epitet ironic unuĭ cîne [!]: țibă, turbă ! Cp. cu javră, talan ș. a. substantiv feminin turbă
2) *túrbă f., pl. e (fr. tourbe, d. germ. [Elveția] turbe, germ. de jos torf, germ. de sus zurf; it. túrfa). Min. Un fel de cărbune poros care plutește pe apă și care provine din mușchiĭ care din cauza mlaștinilor, n´aŭ putut putrezi bine (V. la mușchĭ). – Turba e maĭ puțin formată de cît lignitu, ĭar fibrele vagetale se disting încă întrînsa [!]. Ĭa [!] servește nu numaĭ ca combustibil, ci și ca îngrășămînt p. ogoare, fie prăfuită, fie amestecată cu nisip, fie prefăcută în cenușă. Fără turbă și alte straturĭ de mușchĭ, Irlanda și alte localitățĭ mlăștinoase ar fi de nelocuit p. om. substantiv feminin turbă
turbă f. 1. turbare la om; 2. boală de vite; 3. fig. furie: aceste gânduri negre ’n mine turba ’mplântă AL. [Tras din turbà]. substantiv feminin turbă
turbă f. un fel de cărbune ce se găsește mai la suprafața pământului și e format din resturile vegetale acoperite cu nămolul apelor: turba servă de combustibil acolo unde lipsesc lemnele (= fr. tourbe). substantiv feminin turbă
TÚRBĂ2, turbe, s. f. (Pop.) Turbare (1). ♦ (Rar) Epitet injurios dat unei persoane. – Din turba (derivat regresiv). substantiv feminin turbă
TÚRBĂ1, turbe, s.f.Varietate de cărbune inferior, format, prin carbonizarea parțială a unor resturi de plante de mlaștină și folosit mai ales drept combustibil. – Din fr. tourbe. substantiv feminin turbă
turb și turbéz, a -á v. tr. (lat. tŭrbare, a turbura [lucrurile, apa, mintea] și intr. „a fi agitat”, d. turba, mulțime de oamenĭ: vgr. týrbe, zgomot, tumult tyrbázo și styrbázo, turbur [!]. V. sturlubatic). Mă îmbolnăvesc de turbare: cînele a turbat. Fig. Mă înfuriĭ grozav: îmĭ vine să turbez cînd văd asemenea lucrurĭ. V. tr. Amețesc: hîrtiile astea m´aŭ turbat ! verb turb
turbá (a ~) vb., ind. prez. 3 turbeáză verb turba
turbá (turbéz, turbát), vb. – 1. A se îmbolnăvi de rabie. – 2. A se mînia, a se înfuria, a-și ieși din fire. – Mr. turbu, turbedz, turbare, megl. anturb(ari), istr. turbu. Lat. turbāre (Pușcariu 1774; Philippide, II, 656; Densusianu, GS, II, 20; REW 8992), cf. it. turbare, prov., cat. torbar, sp. turbar, port. torvar, alb. tërboń. Der. din lat. torvus (Pascu, Elemente, 40) nu este probabilă. Uz general (ALR, I, 127). – Der. turbă, s. f. (rabie), popstverbal); turbăciune, s. f. (furie, mînie), cu suf. -ciune (după Candrea, din lat. turbātĭōnem); turbat, adj. (care suferă de rabie; furios,, violent, sălbatic; strașnic); turbătură, s. f. (înv., rabie). verb turba
turbà v. 1. a fi atins de turbare; 2. fig. a simți o ciudă mare; 3. fam. a se înfuria peste măsură. [Lat. TURBARE]. verb turbà
TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare. verb turba
turbéz, V. turb. verb turbez
| turba substantiv feminin | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) turba | turbare | turbat | turbând | singular | plural | ||
| turbând | turbați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | turbez | (să) turb | turbam | turbai | turbasem | |
| a II-a (tu) | turbi | (să) turbezi | turbai | turbași | turbaseși | ||
| a III-a (el, ea) | turbează | (să) turbai | turba | turbă | turbase | ||
| plural | I (noi) | turbăm | (să) turbăm | turbam | turbarăm | turbaserăm | |
| a II-a (voi) | turbați | (să) turbați | turbați | turbarăți | turbaserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | turbează | (să) turbe | turbau | turbară | turbaseră | ||