TUNĂRÍ, tunăresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A trage cu tunul; a bombarda. – Din tunar. verb tranzitivtunări
tunărit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | tunărit | tunăritul | tunărită | tunărita |
plural | tunăriți | tunăriții | tunărite | tunăritele | |
genitiv-dativ | singular | tunărit | tunăritului | tunărite | tunăritei |
plural | tunăriți | tunăriților | tunărite | tunăritelor |