tun definitie
- Vezi aici mai multe rimetun
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cutu
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cutun
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuun
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cutun
TUN, túnuri, s. n. ~ 4. (Arg.) Afacere ilegală (escrocherie, furt, spargere etc.) de proporții, cu mari sume puse în joc și cu beneficii considerabile pentru participanți. [R. Zafiu – Diversitate stilistică în româna actuală] substantiv neutrutun
tun, tunuri s. n. 1. operațiune ilicită de mare anvergură, aducătoare de profituri uriașe. 2. (tox.) seringă utilizată pentru injectarea intravenoasă a unui drog. substantiv neutrutun
tun s. n., pl. túnuri substantiv neutrutun
1) tun n., pl. urĭ (lat. tŏnus, it. tuono, fr. ton, pg. tom. Cp. cu sun 1). Vechĭ. Tunet. Azĭ. Aparat de artilerie compus dintr´o țeavă groasă pusă pe un grindeĭ (afet) cu doŭă roate [!] și tras de caĭ saŭ (dacă e tun de munte) purtat de catîrĭ în spinare. (Tunurile de cetate saŭ de marină îs maĭ marĭ și stabile): a trage cu tunu. Adv. A fi sănătos tun, a fi foarte sănătos. A dormi tun, a dormi adînc, bumben. A fi înghețat tun (un rîŭ, o baltă), a fi înghețat bocnă, strașnic. – Italieniĭ aŭ fost primiĭ fabricanțĭ de tunurĭ de fer [!], cum se vede dintr´un doc. autentic din Florența datat din 11 Februariŭ 1325. Azĭ le duc și tancurile. substantiv neutrutun
tun n. aparat de artilerie ce servă la aruncarea ghiulelelor: a trage cu tunurile. [Vechiu-rom. tun, tunet = lat. TONUS, trăsnet (după sgomotul ce produce)]. ║ adv. 1. tare ca tunul: sănătos tun! 2. tare beat: era tun. substantiv neutrutun
TUN, tunuri, s. n. 1. Armă de artilerie care aruncă proiectile la distanță mare; p. gener. nume dat tuturor armelor de artilerie. ◊ Expr. A scăpa ca din (gură de) tun, se spune când cineva reușește să fugă (scăpând de o situație neplăcută). (Poți) să dai cu tunul, se spune despre cineva care doarme adânc și nu se trezește ușor sau despre un loc unde nu se află nicio ființă vie. ◊ (Pus pe lângă un verb, îi intensifică acțiunea; pe lângă un adjectiv, îi dă valoare de superlativ; adverbial) A înghețat tun. Sănătos tun. 2. (în sintagma) Tun electronic = parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeași viteză. 3. (înv. și pop.) Tunet. – Lat. tonus. substantiv neutrutun
sănătos tun expr. (d. oameni) perfect sănătos. substantiv neutrusănătostun
a trage un tun expr. 1. (intl.) a da o lovitură de mare anvergură. 2. a câștiga o sumă mare la un joc de noroc. substantiv neutruatrageuntun
2) tun, a -á v. intr. (lat. tŏnare, it. tonare, fr. tonner). 1. Impers. Se zice despre tunetu produs de noriĭ încărcațĭ de electricitate: tună și fulgeră. 2. Pers. Bubuĭ cu tunurile: Artileria tună. Fig. Răcnesc furios: cînd am tunat odată la el, a îngălbenit. Vorbesc contra cu vehemență: a tuna și a fulgera contra cuĭva, contra abuzurilor. Ban. Olt. Intru: tună´n sobă (intră´n odaĭe). verb tranzitivtun
tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă verb tranzitivtuna
tuná (-n, át), vb. – 1. A bubui, a asurzi. – 2. A trăsni. – 3. A intra, a pătrunde. – 4. (Trans.) A coborî, a veni de la munte. – 5. A bate tunul. – Megl. tuna, tunari. Lat. tŏnāre (Pușcariu 1771; REW 8778), cf. it. tonare, prov., cat., sp. tronar, fr. tonner, port. troar. Semantismul sensurilor 3 și 4 nu este clar, cf. tuli. – Der. tun, s. n. (înv., tunet; gură de foc de artilerie; Arg., furt prin efracție; adv., cu putere), postverbal sau din lat. tŏnus (Pușcariu 1643); tunaci, adj. (Banat, agresiv, îndrăzneț); tunar, s. m. (artilerist, servant de tun); tunări, vb. (a trage cu tunul), rar; tunărie (var. tunărime), s. f. (artilerie, mulțime de tunuri); tunător, adj. (care tună puternic); tunet, s. n. (zgomot puternic, bubuit; canalul tunului), cu suf. -et, ca sunet de la suna, răcnet de la răcni etc. (după Diez, Gramm., I, 208 Tiktin și Candrea, din lat. tŏnĭtru). verb tranzitivtuna
tunà v. 1. se zice de bubuitul tunetului: tună și fulgeră; 2. se zice de orice sgomot asurzitor: a tuna cu tunurile; 3. (Banat și Oltenia) a veni deodată: brad incetinat, de unde ai tunat ? POP. când în cas' a tunat, împăratul o a ’ntrebat POP.; 4. a bate cu tunurile o redută: ambele părți începură a tuna una asupra alteia BĂLC.; 5. fig. a vorbi contra cu multă violență: a tuna împotriva abuzurilor. [Lat. TONARE; pentru sensul 3 (provincialism ardelenesc), cf. trăsnaie]. verb tranzitivtunà
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare. verb tranzitivtuna
a tunat și i-a adunat expr. (iron.) bine se mai potrivesc; cine seamănă se adună. verb tranzitivatunatșiiaadunat
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluitun
| tun substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | tun | tunul |
| plural | tunuri | tunurile | |
| genitiv-dativ | singular | tun | tunului |
| plural | tunuri | tunurilor | |