tulburel s. n. sg. vin nou care nu s-a limpezit încă adjectivtulburel
tulburél2 s. n. adjectivtulburel
turburél n., pl. urĭ și e (d. turbure). Fam. Vin turbure abea [!] ĭeșit din starea de must. – În est tulb-. adjectivturburel
TULBURÉL, -EÁ, tulburei, -ele, adj., s. n. 1. Adj. Diminutiv al lui tulbure. 2. S. n., adj. (Vin nou) care nu s-a limpezit încă. [Var.: turburél, -eá, adj., s. n.] – Tulbure + suf. -el. adjectivtulburel
tulburel adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | tulburel | tulburelul | tulburea | tulbureaua |
plural | tulburei | tulbureii | tulburele | tulburelele | |
genitiv-dativ | singular | tulburel | tulburelului | tulburele | tulburelei |
plural | tulburei | tulbureilor | tulburele | tulburelelor |