tulbure definitie
- Vezi aici mai multe rimetulbure
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cutu
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cutul
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cure
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuure
túlbure adj. m. și f. túlbure; pl. m. și f. túlburi adjectivtulbure
túrbure (vest) și túlbure (est) adj. (lat. *túrbulus îld. túrbidus, turbure, supt [!] infl. luĭ limpede, răpede [!]). Nelimpede, întunecat din pricina nomoluluĭ, a drojdiiĭ orĭ a aburuluĭ din aer: apă, vin, atmosferă turbure. Fig. Întunecat, deranjat, painjinit [!]: minte, privire, turbur. Nesigur, amenințător: situațiunea politică e turbure. Adv. A vedea, a se vedea turbure. adjectivturbure
TÚLBURE, tulburi, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime; amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Agitat, învolburat. ♦ (Despre cer, vreme) Acoperit cu nori, întunecat, posomorât. ♦ Fig. Difuz, neclar. Lumină tulbure. ♦ Fig. Greu de înțeles, confuz, încurcat. 2. (Despre ochi, privire) Lipsit de claritate; împăienjenit. 3. Fig. (Despre situații sociale, politice) Neliniștit, nesigur, agitat, frământat. ♦ (Despre stări psihice) Neliniștit, frământat, zbuciumat. [Var.: túrbure adj.] – Lat. *turbulus (=turbidus). adjectivtulbure
pescuitor în ape tulburi expr. 1. om cu preocupări dubioase, om cu intenții necurate. 2. persoană care instigă la tulburarea ordinii publice, la conflict între facțiuni politice rivale. adjectivpescuitorînapetulburi
túlbur, V. turbur. verb tranzitivtulbur
túrbur (vest) și túlbur (est), a -á v. tr. (lat. pop. túrbulo, -áre, cl. turbare, a turba; fr. troubler. P. rb, lb cp. cu borb- și bolb-orosesc). Fac turbure: ploile lungĭ turbură apa rîurilor la cîmp. Fig. Cauzez dezordine: a turbura pacea publică. Cauzez discordie: a turbura o familie. Fac să peardă [!] judecata: a turbura mintea. Întrerup, deranjez: a turbura o conversațiune. Importunez, incomodez: te rog dacă nu te turbur. Intimidez, neliniștesc, încurc: prezența ta îl turbură. V. refl. Mă fac turbure: apa s´a turburat. Fig. Mă emoționez: oratoru s´a turburat. verb tranzitivturbur
tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură verb tranzitivtulbura
tulburà v. V. turburà: (munții) apele 'și tulburau AL. verb tranzitivtulburà
TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare). verb tranzitivtulbura
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluitulbure
| tulbure adjectiv | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | tulbure | tulburele | tulbure | tulburea |
| plural | tulburi | tulburii | tulburi | tulburile | |
| genitiv-dativ | singular | tulbure | tulburelui | tulburi | tulburii |
| plural | tulburi | tulburilor | tulburi | tulburilor | |