TUÍ2, tuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) tutui. – Din tu. adjectivtui
tuí (-iésc, -ít), vb. – A înnebuni, a scoate din minți. Creație expresivă, probabil în loc de tutui, cf. tut. Nu apare în dicționare; se folosește în Mold., cf. un flăcău zurbagiu în sat tuește pe toți (Ghibănescu). – Der. tueș (var. tuiș), adj. (Mold., nebun). verb tranzitivtui
TUÍ2, tuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) tutui. – Din tu. verb tranzitivtui
tuit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | tuit | tuitul | tuită | tuita |
plural | tuiți | tuiții | tuite | tuitele | |
genitiv-dativ | singular | tuit | tuitului | tuite | tuitei |
plural | tuiți | tuiților | tuite | tuitelor |