tufă definitie

tufă adj. invar. total ignorant într-o problemă, care nu știe nimic, care este complet pe dinafară. substantiv feminin tufă

túfă (-fe), s. f.1. Arbust, grup de lăstari. – 2. Mărăciniș, tufiș de mure, hățiș. – 3. Alun. – 4. Plantă (Quercus pubescens). – 5. Nimic, absență, lipsă de. – Mr. tufă, megl. tufcă. Lat. tufa, cf. ngr. τύφη (Pușcariu 1769; Philippide, II, 656; REW 8973), v. germ. thûfas (Pușcariu, Lr., 273); cf. alb. tufë, ngr. τοῦφα (ar putea proveni din rom.), sard. tuvu, fr. touffe. Legătura dintre alb. și gotic (Jokl, Festchrift 57 Versamml. dt. Philologen, 1929) este extrem de improbabilâ. Ultimul sens nu este clar; și explicația lui Tiktin, bazată pe gr. τῦφος, cf. it. tuf(f)o, sp. tufo, pare insuficientă. Poate este o reducere a lui tuflă, cf. tufli. Der. stuf, s. n. (trestie, Phragmites communis; mănunchi, smoc, hățiș, mărăciniș; încîlcitură, claie, păr dezordonat), cu s- expresiv (după Cihac, II, 378, din sl. žukŭ „pipirig”, după Roesler 566, din gr. τύφη; după Candrea, din același cuvînt gr. contaminat cu lat. stypa); tufan, s. m. (plante, Quercus pubescens, Q. pedunculata; trunchi, par); (s)tufar, s. m. (arbust; mărăciniș); tufănică (var. tufănea), s. f. (crizantemă, Chrysanthemum indicum; C. sinense); tufărie, s. f. (trestiiș; claie de păr; hălăciugă); tufăriș, s. n. (pădurice, desiș); stufăriș, s. n. (trestiiș); (s)tufiș, s. n. (mărăciniș, hățiș); (s)tufos, adj. (foios, des; încîlcit); stufui, vb. (a pune lese la); întufoșa, vb. refl. (a crește ramurile, a se dezvolta un copac sau un arbust). – Din rom. pare să provină ngr. τοῦφα (Murnu 44; după Meyer, Neugr. St., IV, 66, din lat.), bg. tufa (Romanski 130; Capidan, Raporturile, 213), și poate alb. tufë. substantiv feminin tufă

túfă s. f., g.-d. art. túfei; pl. túfe substantiv feminin tufă

túfă f., pl. e (lat. tûfa, vgr. týphe, moț, egretă, înrudit cu francicu tupfa, de unde fr. touffe, și long. zuppfa, de unde it. ciuffo și rom. cĭuf 1. D. lat. vine alb. tufă, tufă; d. lat. orĭ rom. vine ngr. túfa, tufă, moț. V. cĭuf 1 și stuf). Copăcel mic cu frunze pînă la pămînt (ca alunu, coacăzu ș. a.). Vergĭ de tufă: cu tufele îĭ mulțămesc (Gr. Al.). Tufan (quercus pubéscens). Stejar între 10-15 anĭ (Bz.). Serbia. Pădure. Adv. Fam. Nimic, ĭoc: găsit ceva? Tufă (saŭ tufă de Veneția !, pin [!] aluz. la lipsa de vegetațiune în acest oraș, care e zidit pe apă). A fi tufă, a nu avea nimic în pungă. substantiv feminin tufă

tufă f. 1. arbust (mai ales spinos) cu multe ramuri; a) alun; b) tufan; 2. cracă verde de tufan: cu tufele îi mulțumesc GR. AL.; 3. tufă de Veneția, ceva ce nu există (tufa crescând în păduri și Veneția fiind oraș maritim); 4. fig. lipsă completă: copii tufă ! CR. [Macedo-rom. tufă, smoc de păr, moț. [= lat. TUFA, peniș de coif (românește cu sensul lărgit)]. ║ adv. fără bani: tufă în buzunar. [Tufă, cu acest sens, e prescurtat din tufă de Veneția]. substantiv feminin tufă

TÚFĂ, tufe, s. f. 1. Nume generic dat plantelor lemnoase (arbuști), cu ramuri dese care. pornesc direct de la rădăcină; grup de flori, de lăstari sau de plante erbacee cu rădăcină comună. ♦ Expr. (Fam.) Tufă (de Veneția) = nimic, deloc. Tufă-n pungă sau tufă-n buzunar = a) nimic; b) om fară bani. ♦ Fig. Păr mult și des; claie. 2. (Rar) Ramură, creangă înverzită. ♦ (Reg.) Bâtă, ciomag. – Lat. tufa. substantiv feminin tufă

a fi tămâie / tufă de Veneția expr. a fi ignorant; a nu ști deloc. substantiv feminin afitămâie

tufă de Veneția v. tufă. substantiv feminin tufădeveneția

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului tufă

tufă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular tu tufa
plural tufe tufele
genitiv-dativ singular tufe tufei
plural tufe tufelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z