tubușór s. n., pl. tubușoáre substantiv neutrutubușor
TUBUȘÓR, tubușoare, s. n. Diminutiv al lui tub; tubuleț. – Tub + suf. -ușor. substantiv neutrutubușor
tubușor | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | tubușor | tubușorul |
plural | tubușoare | tubușoarele | |
genitiv-dativ | singular | tubușor | tubușorului |
plural | tubușoare | tubușoarelor |