TÚBĂ s.f. 1. Instrument muzical de suflat, din alamă, având tonul cel mai grav, folosit mai ales în fanfare. 2. (Anat.) Formațiune canaliculară. [< it., fr. tuba]. substantiv feminintubă
TÚBĂ s. f. 1. instrument muzical de suflat din alamă, cu registrul cel mai grav din orchestra simfonică, constând dintr-un tub conic răsucit, terminat cu un pavilion foarte larg și prevăzut cu un mecanism de ventile sau pistoane. 2. (anat.) formațiune canaliculară. (< fr., it., lat. tuba) substantiv feminintubă
túbă s. f., g.-d. art. túbei; pl. túbe substantiv feminintubă
TÚBĂ, tube, s. f. Instrument muzical de suflat din alamă, cu registru grav, format dintr-un pavilion larg, un tub răsucit și un mecanism de pistoane. – Din fr., lat. tuba. substantiv feminintubă
TUBÁ vb. tr. (tehn.) a căptuși pereții unei guri de sondă cu tuburi de oțel. (< fr. tuber) verb tranzitivtuba
TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereții unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber. verb tranzitivtuba
tuba substantiv feminin | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)tuba | tubare | tubat | tubând | singular | plural | ||
tubând | tubați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | tubez | (să)tubez | tubam | tubai | tubasem | |
a II-a (tu) | tubezi | (să)tubezi | tubai | tubași | tubaseși | ||
a III-a (el, ea) | tubează | (să)tubai | tuba | tubă | tubase | ||
plural | I (noi) | tubăm | (să)tubăm | tubam | tubarăm | tubaserăm | |
a II-a (voi) | tubați | (să)tubați | tubați | tubarăți | tubaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | tubează | (să)tubeze | tubau | tubară | tubaseră |