trunchi definitie

trunchi s. n., pl. trúnchiuri substantiv neutrutrunchi

trunchĭ n., pl. urĭ, rar și m. (lat. trúnculus, dim. d. trŭncus, trunchĭ. Cp. cu unchĭ, ochĭ ș. a.). Trupu (coloana) care susține copacu. Acest copil e trunchĭ, e masiv, robust, bine dezvoltat, greŭ. Trupu omuluĭ fără cap, mînĭ și picĭoare: un trunchĭ robust. Bușteanu gros pe care măcelaru taĭe carnea. Fig. Linia directă a uneĭ familiĭ din care pleacă ramurile colaterale. A cădea trunchĭ la stomah [!] (un cozonac crud ș. a.), a cădea greŭ, a se mistui greŭ. Trunchĭ de con, con truncheat, cu vîrfu retezat. V. tulpină, cotor. substantiv neutrutrunchĭ

TRÚNCHI, trunchiuri, s. n. 1. Partea cea mai groasă a unui copac, cuprinsă între rădăcină și locul de unde pornesc ramurile principale; tulpină. ♦ Tulpina unui copac tăiat (de la nivelul solului, uneori curățată de crengi și de coajă); buștean. ♦ Bucată groasă de lemn (din tulpina unui copac) pe care se crapă lemnele de foc, se taie carnea etc. 2. Trupul unui om, fără cap și fără membre. 3. ♦ (Anat.; în sintagma) Trunchi cerebral = porțiunea nevraxului alcătuită din măduva prelungită, punte și mezencefal. 4. (în sintagma) Trunchi de piramidă (sau de con, de prismă) = corp geometric obținut prin secționarea unei piramide (sau a unui con etc.) printr-un plan paralel cu baza și aflat între acest plan și bază. – Lat. trunculus. substantiv neutrutrunchi

trunchiu n. 1. corpul unui arbore fără crăci, tulpină neramificată; 2. scaunul măcelarului și scaunul de cioplit al rotarului; 3. bustul corpului omenesc fără cap, brațe și picioare; 4. fig. linie directă a unei familii din care pleacă ramuri colaterale. [Lat. TRUNCULUS]. substantiv neutrutrunchiu