troc definitie

troc (schimb în natură) s. n., pl. trócuri substantiv neutrutroc

TROC s.n. (Ec.) Schimb în natură (obișnuit în comuna primitivă), constituind forma cea mai simplă a comerțului. [< fr. troc]. substantiv neutrutroc

TROC s. n. schimb de produse în natură, fără intervenția banilor. (< fr. troc) substantiv neutrutroc

1) troc n., pl. urĭ (sas. trok, germ. long. trog, de unde și vfr. troc și it. trusgo, truogolo, troc. V. troacă). Trans. Munt. Mold. Covată, chersîn, albie (de plămădit, de dat mîncare vitelor, de spălat rufele, de legănat copiiĭ): a ĭeșit cu trocu să arunce lăturile (Ĭal. Șez. 30, 205, și VR. 1928, 9, 207 și 213). – Augm. trocán, pl. e (Șez. 30, 168). Dim. trocățică, pl. ele (Cov.). substantiv neutrutroc

2) troc n., pl. urĭ (rus. trok). Arm. Chinga de deasupra, numită și taftur și chingă de siguranță (o curea lată de 7-8 cm pusă pe șa). substantiv neutrutroc

TROC² s. n. v. troacă. substantiv neutrutroc

TROC¹, trocuri, s. n. Schimb în natură, fără mijlocirea banilor, constituind forma cea mai simplă a comerțului. – Din fr. troc. substantiv neutrutroc