triumfal definitie

TRIUMFÁL, -Ă adj. De triumf; biruitor, învingător; (fig.) impunător, solemn, pompos. ♦ Marș triumfal = înaintare rapidă și victorioasă a unei armate pe un teritoriu străin. [Pron. tri-um-. / cf. lat. triumphalis, fr. triomphal]. adjectivtriumfal

TRIUMFÁL, -Ă adj. 1. de triumf; biruitor, învingător, victorios. 2. (fig.) impunător, solemn, pompos; care stârnește admirație, entuziasm. (< lat. triumphalis, fr. triomphal) adjectivtriumfal

triumfál (tri-um-) adj. m., pl. triumfáli; f. triumfálă, pl. triumfále adjectivtriumfal

*triunfál, -ă adj. (lat. triumphalis). De triunf: car triunfal, intrare triunfală. Fig. Pompos orĭ glorios: a-țĭ face intrarea triunfală în Academie. Adv. În mod triunfal: a intra triunfal. – Fals triumf-. adjectivtriunfal

triumfal a. 1. ce ține de triumf: car triumfal; 2. fig. care se face cu pompă, care excită entuziasm: intrare triumfală. ║ adv. în triumf. adjectivtriumfal

TRIUMFÁL, -Ă, triumfali, -e, adj. 1. Care constituie un triumf, care duce la triumf, care vestește o mare biruință; fig. măreț, impunător, solemn, pompos. ◊ Marș triumfal = înaintare rapidă și victorioasă a unei armate într-un teritoriu străin, fără a întâmpina rezistență. Poartă triumfală = poartă a Romei antice (și a altor cetăți din Antichitate) prin care intra carul de triumf al comandantului victorios întors din război. 2. (Astăzi rar) Triumfător. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumphalis, fr. triomphal. adjectivtriumfal