tribunal definitie

TRIBUNÁL s.n. 1. Instanță judecătorească (care judecă procesele civile și penale). 2. Local unde funcționează o astfel de instanță. 3. Complet care judecă o cauză, un proces. [Pl. -le, -luri. / < fr. tribunal, cf. lat. tribunal]. substantiv neutrutribunal

TRIBUNÁL s. n. 1. estradă amenajată într-o bazilică romană sau într-o unitate militară, pe care stăteau magistrații și, respectiv, comandanții. 2. instanță judecătorească (care judecă procesele civile și penale). 3. local în care funcționează o astfel de instanță. 4. complet care judecă o cauză, un proces. (< fr., lat. tribunal) substantiv neutrutribunal

tribunál s. n., pl. tribunále substantiv neutrutribunal

*tribunál n., pl. e (lat. tribúnal, tribunális). Judecătorie maĭ mare de cît [!] judecătoria propriŭ zisă și maĭ mică de cît [!] curtea de apel: tribunal civil, comercial, corecțional. Magistrațiĭ care compun această judecătorie: tot tribunalu, prezident de tribunal. Fig. Jurisdicțiune morală: tribunalu conștiințeĭ. substantiv neutrutribunal

tribunal n. 1. jurisdicțiunea unui magistrat sau a mai multora cari judecă împreună: tribunal civil, comercial, corecțional; 2. înșiși acești magistrați: tribunalul va decide; 3. locul unde rezidă: s’a dus la tribunal; 4. fig. jurisdicțiunea lucrurilor morale: tribunalul opiniunii, tribunalul conștiinței. substantiv neutrutribunal

TRIBUNÁL, tribunale, s. n. 1. Organ de jurisdicție care rezolvă litigiile dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice, precum și unele recursuri (extraordinare). ♦ (în vechea organizare judecătorească) Instanță intermediară între judecătorie și Curtea de apel, care își întindea jurisdicția asupra unui județ. 2. Clădirea în care funcționează tribunalul (1). 3. Complet de judecată la un tribunal (1). – Din fr., lat. tribunal. substantiv neutrutribunal