tribun definitie

credit rapid online ifn

TRIBÚN s.m. (Ist.) Fiecare dintre magistrații aleși anual în vechea Romă pentru a apăra interesele plebei. ♦ Tribun militar = ofițer superior care comanda o cohortă romană. ♦ Membru al tribunatului, în Franța. ♦ (Fig.) Persoană care luptă pentru o cauză (de obicei politică). ♦ Orator care înflăcărează masele prin cuvântările sale însuflețite. [< lat. tribunus, cf. fr. tribun, it. tribuno]. substantiv masculintribun

TRIBÚN s. m. 1. fiecare dintre magistrații aleși anual în Roma antică pentru a apăra interesele plebei. ♦ ~ militar = ofițer superior care comanda o cohortă romană. 2. membru al tribunalului, în Franța. 3. (fig.) persoană care luptă pentru o cauză (politică). ◊ orator care înflăcărează masele. (< lat. tribunus) substantiv masculintribun

credit rapid online ifn

tribun s. m., pl. tribúni substantiv masculintribun

*tribún m. (lat. tribunus, d. tribus, trib). Tribun al poporuluĭ, un magistrat care, în vechea Romă, apăra interesele poporuluĭ făcînd gălăgie în senat, încurcînd mersu republiciĭ și grăbind venirea imperiuluĭ: tribuniĭ poporuluĭ, doĭ la început, fură înființațĭ la 493 în ainte [!] de Hristos după retragerea pe muntele sacru. Fig. Orator popular, demagog elocŭent. Tribunĭ militarĭ cu putere consulară, niște magistrațĭ aleșĭ dintre nobilĭ și plebeĭ (4, 6 apoĭ 8) și care aŭ guvernat la Roma de la 444-366 în ainte de Hristos. Tribunĭ militarĭ, un fel de colonelĭ (cîte șase de legiune) care, cîte doĭ, comandaŭ legiunea cîte doŭă lunĭ. substantiv masculintribun

tribun m. 1. tribuni ai poporului, magistrați în Roma antică, instituiți la 493 a. Cr. spre a apăra poporul în contra patricienilor; 2. tribuni militari, magistrați romani având aceleași atribuțiuni ca și consulii și cari puteau fi aleși dintre plebei (444-336 a. Cr.); 3. fig. orator care se erige în apărător al drepturilor poporului; 4. ambițios care caută a excita poporul, fățărnicindu-i zel pentru binele public. substantiv masculintribun

TRIBÚN, tribuni, s. m. Magistrat roman însărcinat cu funcții militare și civile. ◊ Tribun militar = comandant al detașamentului de cavalerie și infanterie din armata romană. ♦ Orator popular; spec. comandant de legiune în Revoluția românilor ardeleni de la 1848. – Din lat. tribunus. substantiv masculintribun

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluitribun

tribun  substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular tribun tribunul
plural tribuni tribunii
genitiv-dativ singular tribun tribunului
plural tribuni tribunilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z