TRENȚURÁ, trențurez, vb. I. Tranz. A zdrențui. – Din treanță. adjectivtrențura
trențurà v. (poetic) a rupe în bucăți: această hârcă ce vântul a trențat BOL. verb tranzitivtrențurà
trențurat | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | trențurat | trențuratul | trențurată | trențurata |
plural | trențurați | trențurații | trențurate | trențuratele | |
genitiv-dativ | singular | trențurat | trențuratului | trențurate | trențuratei |
plural | trențurați | trențuraților | trențurate | trențuratelor |