trebuitór (rar) (-bu-i-) adj. m., pl. trebuitóri; f. sg. și pl. trebuitoáre adjectivtrebuitor
TREBUITÓR, -OÁRE, trebuitori, -oare, adj. (Rar) Trebuincios. [Pr.: -bu-i-] – Trebui + suf. -tor. adjectivtrebuitor
trebuitor adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | trebuitor | trebuitorul | trebuitoare | trebuitoarea |
plural | trebuitori | trebuitorii | trebuitoare | trebuitoarele | |
genitiv-dativ | singular | trebuitor | trebuitorului | trebuitoare | trebuitoarei |
plural | trebuitori | trebuitorilor | trebuitoare | trebuitoarelor |