trebuință definitie

trebuínță s. f., g.-d. art. trebuínței; pl. trebuínțe substantiv feminintrebuință

trebuínță f., pl. e (d. a trebui). Necesitate, nevoĭe: lemne pentru trebuință (saŭ trebuințele) caseĭ. substantiv feminintrebuință

trebuință f. necesitate, nevoie. substantiv feminintrebuință

TREBUÍNȚĂ, trebuințe, s. f. 1. Nevoie, necesitate. ◊ Loc. adj. și adv. De trebuință = folositor, necesar, util; trebuincios. ◊ Expr. Îmi face trebuință (sau am trebuință de...) = îmi este necesar, îmi trebuie... ♦ Interes. 2. (Rar) Treabă, afacere, chestiune. – Trebui + suf. -ință. substantiv feminintrebuință

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluitrebuință

trebuință   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular trebuință trebuința
plural trebuințe trebuințele
genitiv-dativ singular trebuințe trebuinței
plural trebuințe trebuințelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z