traseu definitie

TRASÉU s. n. 1. drum (de) parcurs de un vehicul; axa unui drum, a unui canal, a unei căi ferate etc. ◊ distanță marcată care trebuie străbătută de concurenți într-o probă sportivă. ◊ traiectorie. 2. proiecție pe un plan a axei principale a unei lucrări tehnice. (< fr. tracé) substantiv neutrutraseu

TRASÉU s.n. Drum parcurs de un vehicul; linia, axa unui drum, a unui canal, a unei căi ferate etc. [Pl. -ee, -euri. / < fr. tracé]. substantiv neutrutraseu

traséu s. n., art. traséul; pl. trasée substantiv neutrutraseu

*traséŭ n., pl. ee și eĭe (fr. tracé). Linie străbătută: traseu drumuluĭ de fer [!] transiberian. V. traĭect. substantiv neutrutraseŭ

traseu n. reprezentarea prin linii a conturelor unui desen, unui plan (= fr. tracé). substantiv neutrutraseu

TRASÉU, trasee, s. n. Drum pe care îl parcurge (în mod permanent) un vehicul sau o persoană; rută. ♦ Linie, direcție pe care o are un drum, o cale ferată etc. ♦ Distanță marcată care trebuie străbătută de concurenții la o probă sportivă. ♦ Drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare; traiectorie. – Din fr. tracé. substantiv neutrutraseu

a face traseul expr. (d. prostituate) a ieși la acostat clienți. substantiv neutruafacetraseul

băiat de traseu expr. (deț.) tip cumsecade, om de treabă. substantiv neutrubăiatdetraseu

a se șlefui pe traseu expr. (intl.) a se iniția sau a se perfecționa în mai multe tipuri de infracțiuni în timpul perioadei de detenție. substantiv neutruaseșlefuipetraseu

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluitraseu

traseu  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular traseu traseul
plural traseuri traseurile
genitiv-dativ singular traseu traseului
plural traseuri traseurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z