reduceri si promotii 2018
Definitie trasă - ce inseamna trasă - Dex Online

trasă definitie

TRAS s. m. (fin.) debitor asupra căruia s-a emis o cambie, pe care este obligat să o onoreze la scadență. (după it. trassato) adjectiv tras

tras (persoană) s. m., pl. tráși adjectiv tras

*tras (faptul de a trage) s. n. adjectiv tras

trag, tras, a tráge v. tr. (lat. tráhere, tractum, a tîrî, de unde, pin anal. cu culeg-cules, dreg-dres, s´a făcut trag-tras; it. trarre, pv. fr. traire, cat. traure, sp. traer, pg. trazer). Tîrîĭ, aduc spre mine saŭ după mine: îmĭ trag scaunu spre masă, calu trage căruța (locomotiva vagoanele, remorcheru șlepurile). Scot: a trage sabia din teacă, cizmele din picĭoare (a trage cizmele în picĭoare, a te încălța cu ele). Scot sugînd cu gura saŭ cu pompa: a trage vin din butoĭ; a trage cĭubuc, tutun (adică „fum de tutun”, a fuma). Apuc și întind puțin: l-a tras de picĭor ca să se scoale, de urechĭ fiind-că era obraznic. Scot din urnă la noroc: a trage sorțĭ. (A trage sorțiĭ înseamnă și „a te prezenta la serviciu militar”, unde, în ainte [!], te recruta dacă trăgeaĭ un număr maĭ mic de cît [!] micu contingent necesar și-țĭ dădea drumu dacă trăgeaĭ un număr maĭ mare). Scot din mașina tipografică: a trage o mie de exemplare dintr´o carte. Însemn, duc pe pămînt orĭ pe hîrtie: a trage o brazdă cu plugu, un hotar, o linie pe hîrtie. Frec, masez: l-a tras pe (saŭ la) picĭoare ca să se dezmorțească. Arunc săgețĭ din arc (trăgînd de coardă), gloanțe din pușcă (trăgând de pedică): a trage săgețĭ, gloanțe, cartușe, ghĭulele. Adresez, aplic (lovesc) orĭ scot (sunete): a trage cuĭva o înjurătură saŭ o palmă (un cuțit, un glonț), a trage un cîntec saŭ un plîns (V. taxim). Fac, mă apuc de: a trage un chef, un somn. Atrag, chem: s´a dus unde-l trage inima. Chem, aduc, traduc: l-a tras în judecată. Sufer [!], pățesc: de-aș maĭ trage cîte-am tras, eŭ de tine nu mă las (P. P.). Fac să răcească: m´a tras curentu și am răcit. A trage clopotele, a apuca de funia lor și a le face să sune, (fig.) a linguși, a te gudura, a face curte (pin [!] aluz. la clopotele care se trag la biserică în onoarea unuĭ preut maĭ mare). A trage folos, a profita. A trage de mînecă pe cineva (fig.), a te ținea după el cu oferte. A trage nădejde, a nădăjdui: trage și el nădejde ca spînu de barbă și prepelița de coadă. A-țĭ trage păcatu cu un lucru, a suferi cu el după ce l-aĭ acceptat. A trage o poliță asupra cuĭva, a emite o poliță pe numele luĭ. A-țĭ trage sufletu, a răsufla: era o îmbulzeală de nu puteaĭ să-țĭ tragĭ sufletu. A trage în țeapă, a pune în țeapă (un supliciŭ medieval). A trage ușa după tine, a o în chide. V. refl. Mă retrag: a se trage la munte, apele s´aŭ tras. Mă scobor, am originea: Româniĭ se trag din Romanĭ. Provin, rezult: din boala ceĭa i s´a tras moartea. Tind, mă îndrept: acest copil se trage la învățătură. V. intr. Mîn, poposesc pe noapte: a trage la han. A avea curent bun și a face să ardă bine focu: soba asta trage bine. E curent de aer și poțĭ răci: odaĭa asta trage. A emite răceală: acest zid trage. Am greutate4, apes [!] în cantar [!]: acest sac trage zece chilograme, trage mult (saŭ greŭ) la cantar. A trage a, a tinde a, a călca a: acest copil trage a soldat; apa trage la matcă, și mojicu la teapă. A trage cu, a da cu, a lovi cu: a trage cu cĭocu, cu toporu, cu pușca, cu tunu, cu gloanțe, cu cartușe. A trage cu ochĭu, a te uĭta pe furiș. A trage cu urechea, 1. a asculta pe furiș, 2. a asculta atent un zgomot care nu se aude lămurit. A trage de moarte, a trage să morĭ, a fi aproape de ultima suflare, de moarte. A trage în gazdă, a poposi la cineva ca să dormĭ. A trage la măsea, a bea, a fi bețiv. A trage pe sfoară, a înșela, a escroca. adjectiv trag

tras, -ă adj. (part. d. trag). Tras la față, slab. Tras pintr´un inel, zvelt, supțire [!]. Tras de păr, silit, forțat: argument tras de păr. Sprincene trase, văpsite [!]. adjectiv tras

tras a. târît: tras de păr; 2. vopsit: cu sprâncenele trase; 3. delicat, svelt: tras printr’un inel; 4. (la față) slăbit. ║ n. masaj. adjectiv tras

TRAS2, -Ă, trași, -se, adj., s. m. 1. Adj. (Despre față sau părți ale ei) Slab, obosit, sleit (de boală, de supărare etc.); (despre oameni) care are fața slabă, obosită, suptă. 2. S. m. Persoană asupra căreia s-a emis o trată pe care este obligată să o plătească la scadență. – V. trage. adjectiv tras

tras(ă) de păr expr. neverosimil; forțat. adjectiv trasădepăr

tras la xerox expr. (pub., peior.) imitat / copiat perfect. adjectiv traslaxerox

tras la indigo expr. (fig.) asemănător, similar; identic. adjectiv traslaindigo

TRÁSĂ s.f. 1. Urmă, semn. 2. (Tehn.) Diagramă a mersului unui tren. [< fr. trace]. substantiv feminin trasă

TRÁSĂ s. f. 1. urmă, semn. 2. diagramă a mersului unui tren. 3. linie descrisă de fluxul de electroni pe ecranul unui tub catodic. (< fr., engl. trace) substantiv feminin trasă

TRÁSĂ, trase, s. f. 1. Diagrama deplasării unui tren înscrisă în graficul de circulație a trenurilor. 2. (Fiz.) Linie descrisă de fluxul de electroni pe ecranul unui tub catodic; spot. – Din fr., engl. trace. substantiv feminin trasă

TRASÁ vb. I. tr. 1. A trage, a însemna pe o suprafață linia unui drum, conturul unui desen etc.; a însemna pe o piesă brută elementele necesare pentru prelucrarea ei. 2. A indica, a da directive în ceea ce privește o acțiune, o activitate etc. ♦ A arăta esențialul într-o chestiune etc.; a schița, a descrie. [< fr. tracer, cf. germ. trassieren, it. tracciare]. verb tranzitiv trasa

trasá (a ~) vb., ind. prez. 3 traseáză verb tranzitiv trasa

trasà v. a trage sau emite o poliță (= it. trassare). verb tranzitiv trasà

TRASÁ vb. tr. 1. a însemna pe o suprafață linia unui drum, conturul unui desen etc.; a însemna pe o piesă brută elementele necesare pentru prelucrarea ei. 2. a indica, a da directive în ceea ce privește o acțiune, o activitate etc. ◊ a arăta esențialul într-o chestiune etc.; a schița, a descrie. (< fr. tracer) verb tranzitiv trasa

TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer. verb tranzitiv trasa

*traséz v. tr. (fr. tracer). Trag (însemn) pe teren (saŭ pe plan) linia unuĭ drum care trebuĭe să fie făcut: a trasa un drum. verb tranzitiv trasez

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului trasă

trasă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular tra trasa
plural trase trasele
genitiv-dativ singular trase trasei
plural trase traselor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z