trante definitie

trântă, trânte s. f. 1. denunț. 2. căzătură. substantiv feminintrântă

trấntă s. f., g.-d. art. trấntei; pl. trấnte substantiv feminintrântă

trî́ntă f., pl. e (d. trîntesc). Aruncare saŭ răsturnare la pămînt a unuĭ adversar în luptă: ĭ-a tras o trîntă. substantiv feminintrîntă

trântă f. exercițiu gimnastic, luptă piept la piept. [Tras din trântì]. substantiv feminintrântă

TRẤNTĂ, trânte, s. f. Luptă sportivă corp la corp între doi adversari care caută să se doboare unul pe altul numai cu ajutorul brațelor. – Din trânti (derivat regresiv). substantiv feminintrântă

a lua o trântă expr. a se împiedica și a cădea. substantiv femininaluaotrântă

a lua porcul la trântă expr. (d. femei) a practica felația. substantiv femininaluaporcullatrântă