*transpún, -pús, a -púne v. tr. (lat. transpónere, d. trans, dincolo, și pónere, a pune). Pun în alt loc, schimb locu (cuvintelor, sunetelor), ca în strănut îld. stărnut. Muz. Schimb tonu uneĭ melodiĭ. verb tranzitivtranspun
TRANSPÚNE vb. III. 1. tr. A schimba, a pune, a muta ceva dintr-un loc în alt loc, dintr-o stare în alta. ♦ (Fig.) A reda, a arăta ceva (în scris, pe scenă, pe ecran etc.) ♦ A transcrie sau a executa o bucată muzicală în altă tonalitate decât aceea în care a fost compusă. ♦ A muta un termen dintr-o parte a unei ecuații în altă parte, schimbându-i semnul. 2. refl. (Fig.) A se situa cu mintea în altă împrejurare, în alt timp. [P.i. transpún, conj. -nă. / < trans- + pune, după fr. transposer, lat. transponere]. verb tranzitivtranspune
TRANSPÚNE vb. I. tr. a schimba, a muta ceva dintr-un loc în altul, dintr-o stare în alta. ◊ (fig.) a reda ceva (în scris, pe scenă, pe ecran). ◊ a transcrie, a executa o bucată muzicală în altă tonalitate decât cea inițială. ◊ a muta un termen dintr-o parte a unei ecuații în altă parte, schimbându-i semnul. II. refl. (fig.) a se situa cu mintea în altă împrejurare, în alt timp. (după fr. transposer, lat. transponere) verb tranzitivtranspune
!transpúne (a ~) (tran-spu-/trans-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transpún, 2 sg. transpúi, 1 pl. transpúnem; conj. prez. 3 să transpúnă; ger. transpunấnd; part. transpús verb tranzitivtranspune
transpune v. 1. a schimba locul unui lucru; 2. a schimba tonul unei bucăți muzicale. verb tranzitivtranspune
TRANSPÚNE, transpún, vb. III. 1. Tranz. A muta, a schimba ceva dintr-un loc în altul, dintr-o stare sau dintr-o situație în alta. ♦ Fig. A da expresie în scris, pe scenă, pe ecran etc.; a reda, a pune pe hârtie, în versuri, pe scenă etc. ♦ A transcrie sau a executa o compoziție muzicală în altă tonalitate decât aceea în care a fost scrisă. ♦ A muta un termen dintr-o parte a unei ecuații în alta (schimbându-i semnul). 2. Refl. Fig. A se situa cu mintea, cu imaginația etc. în altă situație sau în alt timp. – Trans- + pune (după fr. transposer, lat. transponere). verb tranzitivtranspune
transpune verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)transpune | transpunere | transpus | transpunând | singular | plural | ||
transpunând | transpuneți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | transpun | (să)transpun | transpuneam | transpusei | transpusesem | |
a II-a (tu) | transpui | (să)transpui | transpuneai | transpuseși | transpuseseși | ||
a III-a (el, ea) | transpune | (să)transpuneai | transpunea | transpuse | transpusese | ||
plural | I (noi) | transpunem | (să)transpunem | transpuneam | transpuserăm | transpuseserăm | |
a II-a (voi) | transpuneți | (să)transpuneți | transpuneați | transpuserăți | transpuseserăți | ||
a III-a (ei, ele) | transpun | (să)transpună | transpuneau | transpuseră | transpuseseră |