transportare definitie

TRANSPORTÁRE s.f. Acțiunea de a (se) transporta și rezultatul ei; cărare, transport, transportat. [< transporta]. substantiv feminintransportare

!transportáre (tran-spor-/trans-por-) s. f., g.-d. art. transportắrii substantiv feminintransportare

TRANSPORTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) transporta.V. transporta. substantiv feminintransportare

*transportațiúne f. (lat. transportátio, -ónis). Rar. Acțiunea de a transporta. – Și -áție și -áre. V. transport 1. substantiv feminintransportațiune

2) *transpórt, a v. tr. (lat. transportare, d. trans, dincolo, și portare, a căra, a purta). Car, duc (în car, în spinare, cu calu, cu corabia, cu aeroplanu): a transporta lemne, călătorĭ. Pun, transpun: a transporta pe scenă un fapt istoric. Cedez o proprietate, un drept. Fig. Emoționez, încînt, entusiazmez [!], răpesc: muzica te transportă. V. refl. Mă duc: procuroru s´a transportat la locu crimeĭ. verb tranzitivtransport

TRANSPORTÁ vb. I. 1. tr. A căra, a duce dintr-un loc în altul. 2. refl. (Despre persoane) A se duce, a se deplasa la fața locului. 3. tr. (Fig.) A aduce (pe cineva) într-o stare de uitare de sine, a încânta peste măsură. [P.i. transpórt. / < fr. transporter, cf. lat. transportare]. verb tranzitivtransporta

TRANSPORTÁ vb. I. tr. 1. a căra, a duce dintr-un loc în altul. 2. (fig.) a aduce (pe cineva) într-o stare de uitare de sine, a încânta peste măsură. II. refl. (despre persoane) a se deplasa la fața locului. (< fr. transporter, lat. transportare) verb tranzitivtransporta

!transportá (a ~) (tran-spor-/trans-por-) vb., ind. prez. 3 transpórtă verb tranzitivtransporta

transportà v. 1. a purta dintr’un loc într’altul; 2. a transmite printr’un act o proprietate, un drept; 3. se zice de lucrările literare ce se introduc: a transporta o dramă franceză pe scena română; 4. fig. a excita admirațiune, a mișca puternic: frumosul ne transportă; 5. a se duce undeva: a se transporta la fața locului. verb tranzitivtransportà

TRANSPORTÁ, transpórt, vb. I. 1. Tranz. A deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul; a căra, a duce, a purta. 2. Refl. A se duce la fața locului (pentru o constatare judiciară, pentru o anchetă, o inspecție etc.); a se deplasa. 3. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva într-o stare de uitare de sine, în urma unei emoții profunde, a entuziasmului, a plăcerii. – Din fr. transporter, lat. transportare. verb tranzitivtransporta

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluitransportare

transportare  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular transportare transportarea
plural transportări transportările
genitiv-dativ singular transportări transportării
plural transportări transportărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z