*transmít, -mís, a -míte v. tr. (lat. transmittere, d. trans, dincolo, și mittere, a trimete [!]. V. ad-mit). Trimet, fac să ajungă ceva undeva: a transmite un ordin. Cedez, daŭ: a transmite o proprietate. Fig. Daŭ pin [!] molipsire: a transmite holera. Daŭ pin moștenire calitățile saŭ defectele: părințiĭ transmit copiilor caracterele lor. V. refl. Mă propag: lumina se transmite în linie dreaptă. verb tranzitivtransmit
TRANSMÍTE vb. III. 1. tr. A trimite ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A comunica ceva. 2. tr. A comunica cu ajutorul unui post de emisie; a emite. 3. tr. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. altei persoane. 4. tr., refl. A (se) propaga, a (se) comunica. [P.i. transmít, part. -is. / < lat. transmittere, cf. fr. transmettre]. verb tranzitivtransmite
TRANSMÍTE vb. I. tr. 1. a trimite ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ a comunica ceva. 2. a comunica cu ajutorul unui post de emisie; a emite. 3. (jur.) a trece un bun, un drept etc. altei persoane. II. tr., refl. a (se) propaga, a (se) comunica. (< fr. transmettre, lat. transmittere) verb tranzitivtransmite
!transmíte (a ~) (tran-smi-/trans-mi-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. transmít, 1 pl. transmítem; conj. prez. 3 să transmítă; ger. transmițấnd; part. transmís verb tranzitivtransmite
transmite v. 1. a face să treacă, s’ajungă undeva: a transmite un ordin; 2. a ceda: a transmite un drept; 3. a se propaga: sunetul se transmite în linie dreaptă. verb tranzitivtransmite
TRANSMÍTE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunoștința cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face să ajungă la altul, a trece din om în om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoană la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiații, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiații, unde etc.) A trece dintr-un loc în altul; a se propaga. 5. A comunica o mișcare de la o mașină la alta sau de la un organ al unei mașini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere. verb tranzitivtransmite
transmite verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)transmite | transmitere | transmis | transmițând | singular | plural | ||
transmițând | transmiteți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | transmit | (să)transmit | transmiteam | transmisei | transmisesem | |
a II-a (tu) | transmiți | (să)transmiți | transmiteai | transmiseși | transmiseseși | ||
a III-a (el, ea) | transmite | (să)transmiteai | transmitea | transmise | transmisese | ||
plural | I (noi) | transmitem | (să)transmitem | transmiteam | transmiserăm | transmiseserăm | |
a II-a (voi) | transmiteți | (să)transmiteți | transmiteați | transmiserăți | transmiseserăți | ||
a III-a (ei, ele) | transmit | (să)transmită | transmiteau | transmiseră | transmiseseră |