tort definitie

TORT s.n. Prăjitură mare (rotundă), preparată din mai multe straturi de aluat și umplută cu cremă, cu dulceață etc. [Var. tortă s.f. / < germ. Torte, cf. it. torta]. substantiv neutrutort

TORT s. n. prăjitură mare (rotundă) din mai multe straturi de aluat și umplută cu cremă, cu dulceață etc. (< germ. Torte) substantiv neutrutort

tórt, -uri, s.n. – Fir tors de cânepă sau in; pânză, țesătură din fire de cânepă: „Eu port cămașă de tort / Și mândruții drag i port” (Ștețco 1990: 314). – Lat. tortus. substantiv neutrutort

tort s. n., pl. tórturi substantiv neutrutort

1) tort n., pl. urĭ (lat. tõrtus, sucit, tors, tortum, funie [de torturat]. V. torc). Cantitate de fire toarse: niște tort de matasă [!]. substantiv neutrutort

tort n. cantitate de fire toarse (de in, cânepă, lână). [Lat. TORTUM, ceva sucit, funie]. substantiv neutrutort

2) *tort n., pl. urĭ (pol. tort, d. germ. torte. V. tortă). Un fel de pandispan [!] făcut din oŭă, zahăr și făină saŭ numaĭ din nucĭ, alune, migdale (rîșnite), castane saŭ cĭocolată. substantiv neutrutort

TORT¹, torturi, s. n. 1. Fir tors de cânepă, de in sau de alte materii textile; torsătură. ♦ Cantitate, scul etc. de fire toarse. 2. Țesătură, pânză lucrată (în casă) din fire de cânepă sau de in. – Lat. tortus (< torquere). substantiv neutrutort

TORT², torturi, s. n. Prăjitură (de obicei de formă cilindrică) făcută din mai multe straturi de aluat, având între ele straturi de cremă, de dulceață etc., acoperită cu o glazură sau cremă, ornamentată etc. [Var.: tórtă s. f.] – Din germ. Torte. substantiv neutrutort

cireașa de pe tort expr. (livr.) 1. detaliul sau aspectul cel mai plăcut / valoros / util etc. al unui lucru sau eveniment. 2. (iron.) detaliul sau aspectul cel mai neplăcut / abject / inutil etc. al unui lucru sau al unui eveniment. substantiv neutrucireașadepetort