topuz definitie

topúz (-ze), s. n. – 1. Măciucă, buzdugan. – 2. Buzdugan bătut cu pietre nestemate, însemn al domnitorilor din Munt. și Mold. – 3. Lovitură la tălpi cu topuzul (1). – 4. Piatra cea mai mare dintre cele cinci cu care se joacă un joc de copii. – Mr. topuze. Tc. topuz (Roesler 577; Șeineanu, II, 364; Lokotsch 2090; Ronzevalle 117), cf. ngr. τοπούζι, alb., bg., sb. topuz. substantiv neutrutopuz

topúz s. n., pl. topúzuri substantiv neutrutopuz

TOPÚZ, topuzuri, s. n. (în Evul Mediu în Țara Românească și în Moldova) Sceptru, de forma unui buzdugan bătut cu nestemate și care constituia unul dintre însemnele puterii domnești. ◊ Loc. adv. (Pop.) Cu topuzul = cu sila, cu forța; cu brutalitate. ♦ Măciucă scurtă conferită de domn marilor demnitari; p. gener. buzdugan. [Pl. și: topuze] – Din tc. topuz. substantiv neutrutopuz

topúz n., pl. urĭ și e (turc. alb. bg. sîrb. topuz, ngr. topúzi, a. î.). Vechĭ. Sceptru, buzdugan, măcĭucă scumpă pe care domnu o primea de la sultan odată cu sabia și calu. (La zile marĭ, și spătaru purta topuzu domnesc). Lovitură de topuz (Domnu avea putere să bată cu topuzu la tălpĭ pe orĭ-ce boĭer. Această pedeapsă era grozavă, că zdrobea oasele, dar era considerată maĭ puțin înjositoare de cît [!] falanga): ĭ-a tras cîteva topuze (v. baltag, cabaniță și dop 1). Azĭ. Cu topuzu, pin [!] mijloace violente: a proceda cu topuzu. Munt. vest. Petricică [!] maĭ mare într´un joc de copil (V. bucoĭ). substantiv neutrutopuz

topuz n. 1. od. măciucă asemenea unui sceptru, acoperită cu plăci sculptate în argint și împodobite cu diamante (insigniu ce noul Domn îl primia dela Sultan odată cu sabia și calul cel împărătesc): Padișahul mi-a dat sabie și topuz FIL.; 2. fig. sceptru: împăratul s’a jurat pe stema și topuzul său (într’un basm muntean) POP.; cu topuzul, cu forța: a lua pe cineva cu topuzul (locuțiune încă populară); 3. bătaie pe tălpi mai înfricoșată decât falanga (ambele obișnuite în vremea Fanarioților): bătut la falangă sau sdrobit cu topuzul FIL.; 4. azi, numele pietrei mai răsărite într’un joc de copii. [Turc. TOPUZ, măciucă, sceptru]. substantiv neutrutopuz