TÓNUS s.n. Stare de funcționare latentă a mușchilor sau a nervilor în repaus, în măsură a se modifica la intervenția diverșilor excitanți. ♦ (Fig.) Energie, vigoare. [< fr., lat. tonus, cf. gr. tonos]. substantiv neutru tonus
TÓNUS s. n. 1. stare de funcționare a mușchilor sau a nervilor de repaus, în măsură a se modifica la intervenția diverșilor excitanți. 2. (fig.) energie, vigoare. (< fr. tonus) substantiv neutru tonus
tónus s. n., pl. tónusuri substantiv neutru tonus
TÓNUS, tonusuri, s. n. 1. Stare permanentă de ușoară tensiune a mușchilor unui organism sănătos (aflat în repaus). 2. Stare permanentă de excitație (în condiții de repaus) a centrilor nervoși. ♦ Fig. Energie, vigoare. – Din fr. tonus. substantiv neutru tonus
tonus substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | tonus | tonusul |
plural | tonusuri | tonusurile | |
genitiv-dativ | singular | tonus | tonusului |
plural | tonusuri | tonusurilor |