reduceri si promotii 2018
Definitie ton - ce inseamna ton - Dex Online
Alege sensul dorit: ton - substantiv masculin ton - substantiv neutru

ton definitie

TON, toni, s.m. (Iht.) În general, pește din fam. scombridae, din care fac parte și macroul și pălămida, pești caracterizați prin corp fusiform, comprimat lateral, foarte subțire înspre coadă, acoperit cu solzi mici, abia perceptibili. Tonii sunt scombride de talie mare care populează toate mările calde, în special Oceanul Atlantic și Marea Mediterană. Tonul din Mediterana (Thunnus thynnus) poate ajunge până la 2-3 m lungime, fiind unul dintre cei mai prețuiți pești de consum, alte specii de ton din zonele europene având, în general, sub 1 m lungime. substantiv masculin ton

TON s.m. Pește de mare, care se aseamănă cu pălămida. [< fr. thon, it. tonno, cf. gr. thunnon]. substantiv masculin ton

TON2 s. m. pește osos mare, comestibil, din familia scombride, din mările calde și temperate. (< fr. thon) substantiv masculin ton

-TON3 elem. tono-. substantiv masculin ton

ton, -uri, s.n. – 1. Vas de lemn în care se pune varza la acrit; budâi (ALR 1971: 331): „De curet’i din ton, murat” (Calendar 1980: 16). 2. Butoi din doage de lemn în care se ține vinul; bute (ALR 1971: 487). – Din germ. Tonne „butoi” (MDA). substantiv masculin ton

ton1 (pește) s. m., pl. toni substantiv masculin ton

ton2 (sunet, tonalitate, intonație, atmosferă, nuanță) s. n., pl. tónuri substantiv masculin ton

TON1, toni, s. m. Pește teleostean răpitor marin care seamănă cu pălămida, ajungând până la lungimea de patru metri (Thunnus thynnus). – Din fr. thon. substantiv masculin ton

-TON3 elem. tono-. substantiv neutru ton

TON s.n. 1. Gradul de înălțime al unui sunet. ♦ Intervalul dintre două trepte alăturate ale gamei diatonice, egal cu două semitonuri. ♦ A da tonul = a) a stabili tonalitatea unei cântări vocale, folosind diapazonul; b) a iniția ceva. 2. Mlădiere, inflexiune a vocii, intonație. 3. Fel de a spune, de a-și exprima gândurile. ♦ Felul în care se prezintă, în general, o scriere (literară). ♦ Fel de a fi, de a se purta în general. 4. Nuanță a culorilor (într-un tablou). ♦ Culoare dominantă, tonalitatea generală a unui tablou. [Pl. -uri. / cf. fr. ton, it. tono, lat. tonus]. substantiv neutru ton

TON1 s. n. 1. sunet (muzical). ◊ intervalul dintre două trepte alăturate ale gamei diatonice, echivalent cu două semitonuri. ♦ a da ŭl = a) a stabili tonalitatea unei cântări vocale, cu diapazonul; b) a iniția ceva. 2. mlădiere, inflexiune a vocii, intonație. 3. fel de a-și exprima gândurile; fel de a fi, de a se purta. ◊ atmosferă specifică din cuprinsul unei opere (literare). 4. nuanță a culorii (într-un tablou). ◊ culoare dominantă, tonalitatea generală a unui tablou. (< fr. ton, lat. tonus) substantiv neutru ton

ton n. 1. Muz. grad de înălțare sau de scăpătare a sunetului; 2. fig. mod de a vorbi, expiesiunea vocii: ton imperios; 3. mod de a-și exprima cugetarea: ton nobil; a da tonul, a exercita o influență, o direcțiune asupra obiceiurilor, manierelor, modei; 4. interval între două, note consecutive ale gamei; 5. mod în care e compus o bucată de muzică: ton major; 6. în pictură, lustru mai mult sau mai puțin viu al nuanțelor; 7. coloare ce domină într’un tablou. substantiv neutru ton

*ton n., pl. urĭ (vgr. tónos, tensiune, ton, forță tonică, accent, d. teino, întind). Înălțimea vociĭ orĭ sunetuluĭ: ton grav, ascuțit. Fig. Felu vociĭ, aeru cu care vorbeștĭ: ton umilit, mîndru. Caracteru stiluluĭ: ton nobil. Modu de a se exprima, de a se prezenta: tonu curțiĭ. Muz. Intervalu dintre doŭă note care se succed diatonic pe gamă (V. perdea). Gama în care e conpusă o melodie: tonu luĭ fa se arată pintr´un [!] bemol la cheĭe. O mică pĭesă accesorie care modifică tonalitatea unor instrumente muzicale cu aer (cu suflare). A da tonu, a regula moda saŭ obiceĭurile, a sili lumea să te imiteze [!]. A schimba tonu, a-țĭ schimba vorba, atitudinea, procedura. Bunu ton (fr. le bon ton), buna educațiune, vorbă și maniere distinse: un tînăr de bun ton. Pict. Gradu de forță (de strălucire) al colorilor [!]. substantiv neutru ton

TON2, tonuri, s. n. I. 1. Sunet simplu, produs de o sursă care vibrează sinusoidal în timp; interval între două sunete (muzicale) situate la distanță de o secundă mare; p. ext. sunet reprezentând cea mai mare distanță dintre treptele alăturate ale gamei. 2. Tonalitatea unei bucăți muzicale. ◊ Expr. A da tonul = a) a intona treptele principale, din punct de vedere funcțional, ale gamei în care este scrisă o bucată muzicală; a stabili tonalitatea unei cântări vocale, orientându-se după diapazon; b) a iniția, a începe ceva. ♦ (Impr.) Sunet. 3. înălțimea cu care se pronunță o silabă. ♦ Felul în care urcă sau coboară glasul în timpul vorbirii; inflexiune, intonație; fel de a spune ceva. ◊ Expr. Tonul face muzica, se spune pentru a sublinia importanța felului în care se spune ceva. A schimba tonul = a-și schimba atitudinea. 4. (înv.) Accent. II. 1. Atmosferă specifică rezultată din cuprinsul unei opere literare; notă dominantă a stilului sau a vorbirii cuiva. 2. Grad de luminozitate a unei culori; nuanță a unei culori. 3. (înv.; în expr.) A-și da ton = a-și da importanță, aere. – Din fr. ton, lat. tonus. substantiv neutru ton

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ton

ton   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ton tonul
plural toni tonii
genitiv-dativ singular ton tonului
plural toni tonilor
ton   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ton tonul
plural toni tonii
genitiv-dativ singular ton tonului
plural toni tonilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z