tolocănit definitie

tolocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tolocănésc, imperf. 3 sg. tolocăneá; conj. prez. 3 să tolocăneáscă verb tranzitivtolocăni

tolocănì v. Mold. a mormăi, a mustra cu vorbe simțitoare: hojma tolocănește pentru nimica CR. [V. torocănì]. verb tranzitivtolocănì

torocănì v. a vorbi într’una. [Și tolocănì: probabil onomatopee (v. trăncănì)]. verb tranzitivtorocănì

TOLOCĂNÍ, tolocănesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A cicăli, a dojeni pe cineva. 2. Intranz. A trăncăni, a flecări. – Et. nec. verb tranzitivtolocăni

tolocănésc v. intr. (poate d. toloacă, adică „loc unde se poate aduna lumea la sfat”, saŭ var. din trăncănesc). Munt. Mold. Trăncănesc, flecăresc, staŭ mult la taĭfas. Maĭ rar. Bodogănesc: hojma tolocănește pentru nimica toată (Cr.). – Și toloconesc (Mold. nord. Arh. 1905, 59). – Și v. tr. „ocărăsc”. verb tranzitivtolocănesc

a tolocăni ca o moară stricată expr. a vorbi mult și fără rost. verb tranzitivatolocănicaomoarăstricată