tolocire definitie

tolocí (-césc, -ít), vb. – A lăsa vitele pe o țarină pentru a o îngrășa cu baliga lor. Rut. toločiti, rus. toločitĭ „a călca în picioare”, din sl. (sb.) tlačiti, cf. stîlci (Cihac, II, 416; Tiktin). Pare să se fi simțit în rom. ca o creație expresivă, în legătură cu dolo(fan) „durduliu”, golo(gan) „monedă” etc. – Der. toloacă, s. f. (ogor negru; izlaz), în Mold., din rut., rus. toloka „iarbă călcată în picioare”, pol. tlok „pîrloagă”; tologi, vb. (a călca, a bătători semănăturile; refl., a se trînti, a se întinde, a se culca), var. a lui toloci; tolăni, vb. refl. (a se trînti, a se întinde, a se culca), cu suf. expresiv -ni (legătura cu tc. arab. tulani „în lungime”, sugerată de Bogrea, Dacor., IV, 854, nu pare posibilă); toloșcan, adj. (leneș; durduliu, dolofan); toloban, s. m. (Trans., ciorap gros pentru opinci). Cea mai mareparte din aceste cuvinte circulă numai în Mold. verb tranzitivtoloci

tolocésc v. tr. (rut. tolóčiti, a călca. V. toloacă, clacă, stîlcesc). Dos. (numaĭ la part. netolocită). Calc, bătăturesc [!]. verb tranzitivtolocesc