tolbă definitie

tólbă f., pl. e (var. din torbă). Vest. Torbă, săculeț (de dus vînatu ucis). Toc de pele [!] de ținut săgețĭ. Boccea de marfă: cu tolba´n spate. – Vechĭ și tulbă. substantiv feminintolbă

tólbă s. f., g.-d. art. tólbei; pl. tólbe substantiv feminintolbă

tolbă f. 1. săculeț de săgeți; 2. sac de piele în care se aruncă vânatul ucis: vânâtorul o svârli sângerată în tolba sa OD.; 3. boccea de marfă: cu tolba în spinare. [Vechiu-rom. tolbă, tulbă, pungă și tolbă de săgeți, probabil identic cu torbă). substantiv feminintolbă

TÓLBĂ, tolbe, s. f. 1. Geantă atârnată la șold, în care se păstrează merindele, vânatul etc. 2. Toc în care se păstrau săgețile. [Var.: (pop.) tórbă s. f.] – Din bg., sb. torba. substantiv feminintolbă