toacă definitie

tot- Rădăcina expresivă care pare să exprime ideea de rotunjime. Creație spontană, cf. coc, pop.Der. totîlcă, s. f. (Olt., fluier, trișcă), cu suf. expresiv, cf. modîlcă, scofîlci; totîrlă, s. f. (Olt., rotiță), cu alt. suf. expresiv, cf. cocîrlă, șopîrlă; totoloț, s. n. (Mold., cocoloș, ghemotoc), cf. golomoț, cocoloș; totoreață, s. f. (făcăleț). substantiv feminin tot

toácă s. f., g.-d. art. toácei; pl. toáce substantiv feminin toacă

ucigă’l-crucea (tămâia, toaca) m. nume eufemistice date necuratului: gândind că’i ucigă’l-crucea, s’a speriat CR. substantiv feminin ucigă

toácă, toace, s.f. – 1. Placă de lemn pe care se bate ritmic, cu două ciocănele, pentru a se anunța serviciul religios la biserică sau pentru a face un anunț în sat. În exp. uscat ca o toacă = foarte slab. Ucigă-l toaca = diavolul. 2. Despre o încăpere care rămâne goală prin furt sau prin confiscarea bunurilor din ea. 3. (astr.) Numele popular al constelației Pegas. – Der. regr. din toca „a ciocăni, a lovi, a bate” (< lat. *toccare). substantiv feminin toacă

toácă (oa dift.) f., pl. e (d. a toca; it. tocco, pv. cat. toc, sp. pg. toque. D. rom. vine ung. tóka). Scîndură sonoră în care se bate cîteva minute cu doŭă cĭocane de lemn dimineața și pe la 4 după amează [!] în ainte [!] de a începe să se tragă clopotele la biserică. (E și o toacă de fier). Fig. Uscat ca toaca se zice despre un om uscățiv de felul luĭ. Pe la toacă, pe la 4-5 după amează vara (saŭ pe la 3 ĭarna), cînd se toacă la biserică. Iron. A ști și toaca´n cer, a ști toate. substantiv feminin toacă

toacă f. 1. scândură pe care se bate cu unul sau două ciocănașe, spre a vesti anumite ore de rugăciune; toacă în cer, toacă după care cântă cocoșul (cum crede poporul); 2. timpul când se toacă, pe la orele patru după amiazi: începe a se îmbrăca cam pe la toacă AL.; 3. fapta de a toca: toaca vorbelor goale. [Tras din tocà]. substantiv feminin toacă

TOÁCĂ, toace, s. f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunța începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; p. ext. sunetul produs de această bătaie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. A ști și toaca în (sau din) cer = a ști multe lucruri; a face pe atotștiutorul, pe înțeleptul. (Pop.) Ucigă-l toaca = a) (în imprecații) lua-l-ar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, după răsăritul Soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau vecernia la biserică. 3. (Art.) Numele popular al constelației Pegas.- Din toca (derivat regresiv). substantiv feminin toacă

surd toacă expr. complet surd. substantiv feminin surdtoacă

toacă-gura m. fam. flecar. substantiv feminin toacăgura

a bate toaca expr. 1. (intl.) a informa poliția. 2. a divulga un secret; a populariza excesiv o chestiune. substantiv feminin abatetoaca

ucigă-l crucea / toaca expr. (pop., eufem.) dracul, diavolul. substantiv feminin ucigălcrucea

ucígă-l-toáca s. m., g.-d. lui ucígă-l-toáca substantiv feminin ucigă-l-toaca

a ști și toaca-n cer expr. a ști multe lucruri; a face pe atoateștiutorul. substantiv feminin aștișitoacancer

3) toc, a v. intr. (d. interj. toc saŭ lat. pop. tõccare, tot onomatopeĭe; it. toccare, pv. tocar, fr. toucher, toquer, sp. pg. tocar. – El toacă, să toace). Bat toaca: popa nu toacă de doŭă orĭ pentr´o babă surdă. Clămpănesc, bat din cĭoc: barza toacă. Clămpănesc, vorbesc mult: ĭa nu maĭ toca la urechea mea, ĭa nu-mĭ toca la cap, toată ziŭa îțĭ toacă gura. V. tr. Vorbesc mult: a toca cîte´n lună și´n soare. Taĭ carnea cu satîru (saŭ cu mașina) în bucățele foarte micĭ ca să fac chiftele (în nord hăcuĭesc): a toca carne, carne tocată. Fig. Iron. Risipesc, mănînc: șĭ-a tocat averea la chefurĭ. Ruinez, scurg de parale: prieteniĭ l-aŭ tocat. verb tranzitiv toc

toca, toc v. t. 1. a cheltui fără chibzuință 2. a bate, a lovi 3. a flecări, a sporovăi verb tranzitiv toca

tocá (a ~) vb., ind. prez. 3 toácă verb tranzitiv toca

tocà v. 1. se zice de strigătul berzei; 2. fam. a spune vrute și nevrute, a vorbi într’una: a toca câte în lună și în soare, îi toacă gura; 3. a anunța serviciul divin bătând toaca: acum toacă de leturghie; 4. a trage clopotele: toacă la biserică; 5. a lovi tare: îi toacă în cap; 6 a tăia în mici bucăți; a toca carne; 7. fig. a ruina, a risipi: l’a tocat, și-a tocat starea. [Verb de origină imitativă (cf. toc !)]. verb tranzitiv tocà

TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz. și tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ◊ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ◊ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Lat *toccare. verb tranzitiv toca

a toca (pe cineva) la cap expr. a spune mereu același lucru, a plictisi. verb tranzitiv atoca

a-i toca (cuiva) la ureche expr. v. a toca la cap. verb tranzitiv aitoca

a toca banii (cuiva) expr. a cheltui banii (cuiva). verb tranzitiv atocabanii

a toca câte-n lună și-n soare expr. a vorbi mult și fără rost. verb tranzitiv atocacâtenlunășinsoare

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului toacă

toacă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular toa toaca
plural toace toacele
genitiv-dativ singular toace toacei
plural toace toacelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z