tiv definitie

tiv n., pl. urĭ (var. din tighel). Tivitură, refec, margine tivită: tiv lat, îngust. substantiv neutrutiv

tiv s. n., pl. tívuri substantiv neutrutiv

tiv n. fâșie cu care se termină poalele unei rochi. [Tras din tivì]. substantiv neutrutiv

TIV, tivuri, s. n. Margine a unui obiect de stofa, de pânză etc., îndoită și fixată printr-o cusătură pentru a împiedica destrămarea țesăturii. – Et. nec. substantiv neutrutiv

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluitiv

tiv  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular tiv tivul
plural tivuri tivurile
genitiv-dativ singular tiv tivului
plural tivuri tivurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z