timpuriu definitie

timpuríŭ, -íe adj. (lat. pop. tĕmporivus, it. ven. gen. temporivo). În ainte [!] de timpu obișnuit: ĭarnă timpurie. Precoce: poame timpuriĭ. Prematur: moarte timpurie. Adv. Devreme: a sosi timpuriŭ. De timpuriŭ, din timp: a pleca de timpuriŭ. adjectiv timpuriŭ

timpuríu adj. m., f. timpuríe; pl. m. și f. timpuríi adjectiv timpuriu

timpuriu a. ce vine înainte de timp. [Lat. vulg. TEMPORIVUS]. adjectiv timpuriu

TIMPURÍU, -ÍE, timpurii, adj. 1. Care se întâmplă, apare sau se face înainte de data sau de timpul obișnuit sau prevăzut. ◊ Loc. adv. De timpuriu = înainte de data sau de momentul obișnuit sau prevăzut, din vreme; devreme. 2. (Despre varietăți de fructe sau de legume) Care se coace sau devine bun de mâncat înainte de vremea obișnuită; (despre flori) care se dezvoltă mai devreme; (despre copaci) care înflorește sau înverzește mai devreme decât timpul obișnuit. – Lat. *temporivus. adjectiv timpuriu

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului timpuriu

timpuriu   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular timpuriu timpuriul timpurie timpuria
plural timpurii timpuriii timpurii timpuriile
genitiv-dativ singular timpuriu timpuriului timpurii timpuriei
plural timpurii timpuriilor timpurii timpuriilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z