tíhnă f., pl. e (d. tihnesc). Liniște, odihnă, mulțămire [!]: cu judecata asta nu maĭ am tihnă. În tihnă, în liniște sufletească, în voĭe, după plac: a trăi în tihnă. – Și ticnă (Mold.) și tignă (Trans.). substantiv feminin tihnă
!tíhnă s. f., g.-d. art. tíhnei; pl. tíhne substantiv feminin tihnă
tihnă f. liniște, odihnă: puteau umbla în tihnă prin pădure Isp. [Tras din tihnì]. substantiv feminin tihnă
TÍHNĂ, tihne, s. f. Liniște deplină, pace, tihnire; viață liniștită, lipsită de griji; odihnă, repaus. ♦ (înv.) Mulțumire, satisfacție. [Var.: (pop.) tícnă s. f.] – Din tihni (derivat regresiv). substantiv feminin tihnă
tihnă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | tihnă | tihna |
plural | tihne | tihnele | |
genitiv-dativ | singular | tihne | tihnei |
plural | tihne | tihnelor |