tihnă definitie

tíhnă f., pl. e (d. tihnesc). Liniște, odihnă, mulțămire [!]: cu judecata asta nu maĭ am tihnă. În tihnă, în liniște sufletească, în voĭe, după plac: a trăi în tihnă. – Și ticnă (Mold.) și tignă (Trans.). substantiv feminin tihnă

!tíhnă s. f., g.-d. art. tíhnei; pl. tíhne substantiv feminin tihnă

tihnă f. liniște, odihnă: puteau umbla în tihnă prin pădure Isp. [Tras din tihnì]. substantiv feminin tihnă

TÍHNĂ, tihne, s. f. Liniște deplină, pace, tihnire; viață liniștită, lipsită de griji; odihnă, repaus. ♦ (înv.) Mulțumire, satisfacție. [Var.: (pop.) tícnă s. f.] – Din tihni (derivat regresiv). substantiv feminin tihnă