tighel definitie

!tighél s. n., pl. tighéle substantiv neutrutighel

tighel n. 1. refec: a da tighel; 2. fam. dojana: a trage cuiva un tighel. [Turc. TEGHEL; pentru sensul figurat, cf. refec]. substantiv neutrutighel

TIGHÉL, tighele, s. n. Cusătură vizibilă, foarte măruntă și regulată, făcută cu mașina sau cu mâna, în care fiecare împunsătură începe de la locul ultimei împunsături precedente. ◊ Expr. (Pop. și fam.) A trage (cuiva) un tighel = a mustra, a dojeni (pe cineva). [Pl. și: tigheluri] – Din tc. teğel. substantiv neutrutighel

tighél (-luri), s. n. – 1. Cusătură vizibilă cu rol de ornament. – 2. Ceartă, perdaf. – Tc. tegel, forma vulgară în loc de teyel (Șeineanu, II, 360; Tiktin; Candrea). – Der. tigheli, vb. (a face un tighel). substantiv neutrutighel

tighél n., pl. urĭ (turc. tegel, tighel. V. teltea). Cusutură cu împunsăturĭ foarte dese și micĭ (adică duplă [!], și pe dos și pe față) în urma aculuĭ cu mîna saŭ cu mașina. (Cînd e înaintea aculuĭ, se numește cusutură simplă, care e numaĭ pe o parte. Cînd e foarte rară, se numește șular). Fig. Ocară, refec, pleaftură: ĭ-a tras un tighel. – În Mold. sud tivel. substantiv neutrutighel

a trage un tighel expr. (vulg. – d. bărbați) a avea un contact sexual. substantiv neutruatrageuntighel