ticluire definitie

credit rapid online ifn

ticluíre (ti-clu-) s. f., g.-d. art. ticluírii; pl. ticluíri substantiv femininticluire

TICLUÍRE, ticluiri, s. f. Acțiunea de a ticlui și rezultatul ei. – V. ticlui. substantiv femininticluire

credit rapid online ifn

ticluí (-uésc, -ít), vb.1. A compune, a pune în ordine, a ordona. – 2. A crea, a inventa. Origine incertă. Probabil de la titlu*titlui, cu sensul de „a inventa titluri, a falsifica documente autentice”; schimbul fonetic ar fi normal. Sau poate de la tîlcui „a interpreta” cu metateză (Scriban); s-ar putea porni de la ideea de „a compune” o scrisoare „interpretînd” dorințele unei persoane care nu știe să scrie. Legătura cu piclui „a cerne” (Tiktin) nu este convingătoare. verb tranzitivticlui

ticlui, ticluiesc v. t. (pop.) 1. a aranja; a înjgheba, a întocmi 2. a pune la cale (născocind ceva) verb tranzitivticlui

ticluí (a ~) (ti-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticluiésc, imperf. 3 sg. ticluiá; conj. prez. 3 să ticluiáscă verb tranzitivticlui

TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A aranja, a așeza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, născocind). ◊ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. 2. A compune, a redacta (repede, ușor). – Et. nec. verb tranzitivticlui

ticluĭésc v. tr. (din tîlcuĭesc, de unde s´a făcut tilc-, apoĭ ticl-. Cp. cu tescuĭesc, tixesc). Potrivesc, așez, rînduĭesc: a ticlui bine lucrurile în ladă, (fig.) a ticlui o nuntă, o mincĭună. verb tranzitivticluĭesc

a o ticlui bine expr. a da unei afirmații mincinoase aparența de adevăr. verb tranzitivaoticluibine

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiticluire

ticluire  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ticluire ticluirea
plural ticluiri ticluirile
genitiv-dativ singular ticluiri ticluirii
plural ticluiri ticluirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z