reduceri si promotii 2018
Definitie termen - ce inseamna termen - Dex Online
Alege sensul dorit: termen - substantiv masculin termen - substantiv neutru

termen definitie

TÉRMEN s.m. 1. Cuvânt, vorbă expresie; exprimare. 2. Fiecare dintre elementele unei comparații. 3. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom. 4. Fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale unui silogism. ♦ Elementele unui enunț sau sistem logic. 5. (Fiz.) Termen spectral = mărime proporțională cu energia oricăreia dintre stările în care se poate afla un atom. [Var. termin s.m. / < lat. terminus, cf. fr. terme]. substantiv masculin termen

térmen (-ne), s. n.1. Limită (în spațiu sau în timp). – 2. Soroc, scadență. – Var. mold. termin. Lat. termen, cu sensurile din fr. terme.Der. termina, vb. (a sfîrși, a încheia); teminal, adj. (final); terminați(un)e, s. f. (finală); neterminat, adj. (care nu a fost sfîrșit). substantiv masculin termen

termen n. 1. limită, sfârșit: termenul vieții; 2. timp fixat pentru plată: chiria se plătește obișnuit în două termene; 3. sumă de plătit la capătul unui termen: e dator trei termene. substantiv masculin termen

TERMÉN, (1, 2, 3) termene, s. n., (4, 5, 6, 7, 8) termeni, s. m. 1. S. n. Dată fixă la care, potrivit unei învoieli, unei decizii sau unei dispoziții prealabile, se execută o obligație (bănească) sau se realizează ceva; soroc. ◊ Loc. adv. În (sau la) termen = la data fixată, prevăzută. ♦ Condiție, clauză într-un tratat, într-un acord. 2. S. n. Interval de timp, stabilit dinainte, în limita căruia trebuie să se înfăptuiască sau să se întâmple ceva. ◊ Loc. adv. În termen de... = în timp de... 3. S. n. (înv.) Limită, hotar, sfârșit. 4. S. m. (în loc. și expr.) În termen = care își face serviciul militar în condițiile prevăzute de lege. A fi în termen = a-și face stagiul militar. 5. S. m. Cuvânt; expresie. 6. S. m. Fig. (în expr.) A fi în termeni buni (sau răi) cu cineva = a fi în relații bune (sau rele) cu cineva. 7. S. m. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele care alcătuiesc o progresie sau un raport. 8. S. m. Fiecare dintre cuvintele sau grupurile de cuvinte care au o accepție specifică unui anumit domeniu de activitate. – Din lat. termen, -inis (cu unele sensuri după fr. terme). substantiv masculin termen

TÉRMEN I. s. n. 1. dată dinainte fixată pentru executarea unei plăți, obligații etc.; scadență. 2. interval de timp (dinainte stabilit) în limita căruia trebuie să se înfăptuiască, să se întâmple ceva. 3. eveniment viitor și sigur în ce privește producerea lui, dar incert în ceea ce privește data la care se va produce. 4. (despre ostași) în termen = în curs de satisfacere a serviciului militar. II. s. m. 1. cuvânt, vorbă, expresie. 2. fiecare dintre elementele unei comparații. 3. (mat.) fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele ce alcătuiesc o progresie sau un raport. 4. element primar al unui enunț sau sistem logic. ♦ fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale unui silogism. 5. (fiz.) termen spectral = mărime proporțională cu energia oricăreia dintre stările în care se poate afla un atom. 6. (fig.; pl.) relație (bună sau rea) cu cineva. (< lat. termen, după fr. terme) substantiv masculin termen

térmen, V. termin 1. substantiv masculin termen

térmen1 (cuvânt, monom) s. m., pl. térmeni substantiv masculin termen

térmen2 (dată, interval de timp) s. n., pl. térmene substantiv masculin termen

1) *términ n., pl. e (lat. términus, hotar; it. términe, fr. terme). Hotar, sfîrșit: terminu vĭețiĭ. Timp hotărît p. o acțiune (de ex., o plată), soroc, vadea, diorie: a plăti la termin. Suma de plată la termin: a fi dator un termin (de chirie). S. m. Cuvînt propriŭ uneĭ științe, uneĭ meseriĭ: „carină” e un termin de marină. Pl. Cuvinte, expresiunĭ, mod de a vorbi: a te exprima în terminĭ urbanĭ. A fi în terminĭ bunĭ saŭ răĭ cu cineva, a fi în relațiunĭ bune saŭ rele cu cineva. Log. Fie-care din elementele propozițiuniĭ, comparațiuniĭ, silogizmuluĭ [!]. Alg. Fie-care din cantitățile uneĭ expresiunĭ algebrice separate pin [!] semnu + orĭ -. – Fals termen. substantiv masculin termin

termen m. 1. mod de a vorbi, expresiune: termen impropriu; 2. fiecare din elementele propozițiunii, comparațiunii, si logismului; 3. fiecare din cantitățile unei expresiuni algebrice separată prin semnele + sau -. 4. fig. relațiuni, situațiune reciprocă: suntem în termeni buni cu dânsul. substantiv masculin termen

térmen, V. termin 1. substantiv neutru termen

TERMÉN, (1, 2, 3) termene, s. n., (4, 5, 6, 7, 8) termeni, s. m. 1. S. n. Dată fixă la care, potrivit unei învoieli, unei decizii sau unei dispoziții prealabile, se execută o obligație (bănească) sau se realizează ceva; soroc. ◊ Loc. adv. În (sau la) termen = la data fixată, prevăzută. ♦ Condiție, clauză într-un tratat, într-un acord. 2. S. n. Interval de timp, stabilit dinainte, în limita căruia trebuie să se înfăptuiască sau să se întâmple ceva. ◊ Loc. adv. În termen de... = în timp de... 3. S. n. (înv.) Limită, hotar, sfârșit. 4. S. m. (în loc. și expr.) În termen = care își face serviciul militar în condițiile prevăzute de lege. A fi în termen = a-și face stagiul militar. 5. S. m. Cuvânt; expresie. 6. S. m. Fig. (în expr.) A fi în termeni buni (sau răi) cu cineva = a fi în relații bune (sau rele) cu cineva. 7. S. m. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele care alcătuiesc o progresie sau un raport. 8. S. m. Fiecare dintre cuvintele sau grupurile de cuvinte care au o accepție specifică unui anumit domeniu de activitate. – Din lat. termen, -inis (cu unele sensuri după fr. terme). substantiv neutru termen

TÉRMEN I. s. n. 1. dată dinainte fixată pentru executarea unei plăți, obligații etc.; scadență. 2. interval de timp (dinainte stabilit) în limita căruia trebuie să se înfăptuiască, să se întâmple ceva. 3. eveniment viitor și sigur în ce privește producerea lui, dar incert în ceea ce privește data la care se va produce. 4. (despre ostași) în termen = în curs de satisfacere a serviciului militar. II. s. m. 1. cuvânt, vorbă, expresie. 2. fiecare dintre elementele unei comparații. 3. (mat.) fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele ce alcătuiesc o progresie sau un raport. 4. element primar al unui enunț sau sistem logic. ♦ fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale unui silogism. 5. (fiz.) termen spectral = mărime proporțională cu energia oricăreia dintre stările în care se poate afla un atom. 6. (fig.; pl.) relație (bună sau rea) cu cineva. (< lat. termen, după fr. terme) substantiv neutru termen

TÉRMEN s.n. 1. Dată dinainte fixată pentru executarea unei plăți, a unei obligații etc.; scadență. 2. Interval de timp (dinainte stabilit) în limita căruia trebuie să se înfăptuiască, să se întâmple ceva. [< fr. terme, cf. lat. terminus]. substantiv neutru termen

1) *términ n., pl. e (lat. términus, hotar; it. términe, fr. terme). Hotar, sfîrșit: terminu vĭețiĭ. Timp hotărît p. o acțiune (de ex., o plată), soroc, vadea, diorie: a plăti la termin. Suma de plată la termin: a fi dator un termin (de chirie). S. m. Cuvînt propriŭ uneĭ științe, uneĭ meseriĭ: „carină” e un termin de marină. Pl. Cuvinte, expresiunĭ, mod de a vorbi: a te exprima în terminĭ urbanĭ. A fi în terminĭ bunĭ saŭ răĭ cu cineva, a fi în relațiunĭ bune saŭ rele cu cineva. Log. Fie-care din elementele propozițiuniĭ, comparațiuniĭ, silogizmuluĭ [!]. Alg. Fie-care din cantitățile uneĭ expresiunĭ algebrice separate pin [!] semnu + orĭ -. – Fals termen. substantiv neutru termin

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului termen

termen   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular termen termenul
plural termeni termenii
genitiv-dativ singular termen termenului
plural termeni termenilor
termen   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular termen termenul
plural termeni termenii
genitiv-dativ singular termen termenului
plural termeni termenilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z