teodicee definitie

credit rapid online ifn

TEODICÉE s.f. Doctrină filozofică-religioasă conform căreia lumea este opera perfectă a divinității, răul având altă origine. ♦ Teologie naturală. [Pron. te-o-... ce-e, pl. invar. / < fr. théodicée, it. teodiceea, cf. gr. theos – zeu, dikejustiție]. substantiv femininteodicee

TEODICÉE s. f. 1. parte a metafizicii care tratează despre divinitate, despre existența și atributele sale. 2. teologie naturală având ca obiect problema cunoașterii lui Dumnezeu și a providenței divine în termenii rațiunii. 3. doctrină filozofico-religioasă, inițiată de Leibniz, potrivit căreia existența răului în lume nu infirmă bunătatea divină. (< fr. théodicée) substantiv femininteodicee

credit rapid online ifn

*teodicée saŭ -eĭe f., pl. (cuv. format de Leibniz [1710], d. vg. theós, Dumnezeŭ, și dike, judecată). Doctrina dreptățiĭ dumnezeĭeștĭ. Partea metafiziciĭ relativă la existența și atributele luĭ Dumnezeŭ. Carte care tratează despre asemenea lucrurĭ. substantiv femininteodicee

teodicée (te-o-) s. f., art. teodicéea, g.-d. teodicée, art. teodicéei substantiv femininteodicee

teodicee f. partea filozofiei ce tratează despre existența și atributele divinității: Teodicea lui Leibniz. substantiv femininteodicee

TEODICÉE s. f. Parte a apologeticii având ca obiect demonstrarea faptului că existența răului, a nedreptății în lume nu infirmă bunătatea divină. [Pr.: te-o-di-ce-e] – Din fr. théodicée. substantiv femininteodicee

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiteodicee

teodicee  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular teodicee teodiceea
plural
genitiv-dativ singular teodicee teodiceei
plural
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z