temporal definitie

TEMPORÁL¹ adj., s.n. (Os) al tâmplei. [< fr. temporal, cf. lat. temporalis < tempus – tâmplă]. adjectivtemporal

TEMPORÁL², -Ă adj. Care indică timpul, privitor la timp, care are loc în timp. ♦ Propoziție temporală (și s.f.) = propoziție circumstanțială care arată timpul în care are loc acțiunea din propoziția regentă; conjuncție temporală = conjuncție care introduce o propoziție temporală. [Cf. fr. temporel, lat. temporalis < tempus – timp]. adjectivtemporal

TEMPORÁL², -Ă adj. care indică timpul, referitor la timp; care are loc în timp. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care arată timpul de desfășurare a acțiunii din regentă; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o temporală. (< fr. temporel) adjectivtemporal

TEMPORÁL¹ adj., s. n. (os) al tâmplei. (< fr. temporal) adjectivtemporal

1) *temporál, -ă adj. (lat. temporalis). Care trece cu timpu, peritor, trecător (în opoz. cu etern): existența temporală a omuluĭ. Material, secular, pămîntesc, lumesc (în opoz. cu spiritual, bisericesc): puterea temporală a papilor (cînd eraŭ suveranĭ teritorialĭ), tribunal temporal. Adv. A trăi temporal. adjectivtemporal

2) *temporál, -ă adj. (lat. temporalis). Anat. De la tîmple: oasele temporale. adjectivtemporal

!temporál² s. n., pl. temporále adjectivtemporal

!temporál¹ (referitor la timp/la tâmplă) adj. m., pl. temporáli; f. temporálă, pl. temporále adjectivtemporal

temporal a. 1. care trece cu timpul, peritor (în opozițiune cu etern): bunuri temporale; 2. privitor la interesele pământești (în opozițiune cu spiritual): putere temporală; 3. secular (în opozițiune cu ecleziastic): jurisdicțiune temporală. adjectivtemporal

TEMPORÁL¹, temporale, s. n. Os pereche așezat de o parte și de alta a cutiei craniene, în regiunea tâmplelor, fiind cuprins între occipital, parietal și sfenoid, de forma unei scoici rotunjite, cu trei prelungiri pe care sunt inserați mușchii gâtului, ◊ (Adjectival) Os temporal. ♦ (Adjectival) Care aparține regiunii tâmplelor, privitor la această regiune. – Din fr. temporal. adjectivtemporal

TEMPORÁL², -Ă, temporali, -e, adj. Care indică timpul, privitor la timp; care depinde de timp. ◊ Propoziție (circumstanțială) temporală (și substantivat, f.) = propoziție care arată timpul în care se petrece acțiunea din propoziția regentă, având funcția unui complement circumstanțial de timp. Conjuncție temporală = conjuncție care introduce o propoziție temporală. – Din fr. temporel. adjectivtemporal