temperament definitie

TEMPERAMÉNT s.n. 1. Totalitatea particularităților individuale ale psihicului omenesc, manifestate prin rapiditatea și intensitatea desfășurării proceselor psihice și prin gradul de sensibilitate; fire. ◊ Temperamentul arborilor = mod de comportare a speciilor forestiere față de lumină. 2. Energie, impetuozitate, elan. [Pl. -te, -turi. / cf. lat. temperamentum, fr. tempérament]. substantiv neutrutemperament

TEMPERAMÉNT s. n. 1. ansamblul particularităților legate de latura dinamică și energetică a activității psihice a unei persoane, având o bază ereditară și exprimându-se stabil în comportament; fire. 2. energie vitală, impetuozitate, elan. (< fr. tempérament, lat. temperamentum) substantiv neutrutemperament

*temperamént n., pl. e (fr. tempérament, d. lat. temperamentum, amestec în diferite proporțiunĭ, constituțiune, temperament). Constituțiune a corpuluĭ: temperament sanghin, linfatic. Caracter: temperament violent. substantiv neutrutemperament

temperamént s. n., pl. temperaménte substantiv neutrutemperament

temperament n. 1. constituțiune fizică a corpului: temperament limfatic, temperament sanguin; 2. fig. dispozițiune morală, caracter: un temperament violent. substantiv neutrutemperament

TEMPERAMÉNT, temperamente, s. n. Ansamblul trăsăturilor fiziologice și nervoase care condiționează capacitatea de lucru, echilibrul și stăpânirea de sine a unei persoane; fire. ♦ Energie vitală, avânt, elan, impetuozitate; vioiciune. – Din fr. tempérament, lat. temperamentum. substantiv neutrutemperament

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluitemperament

temperament  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular temperament temperamentul
plural temperamenturi temperamentele
genitiv-dativ singular temperament temperamentului
plural temperamente temperamenturilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z