temelie definitie

temelíe (-íi), s. f. – Temei, fundament. – Mr. θimel’u, megl. timel’ à. V. sb. temelije (Candrea; Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 141), este dubletul cuvîntului anterior. – Der. temeli (var. temelii, temeliici), vb. (a fonda, a crea), înv. Der. de la tc. temel (Meyer, Alb. St., IV, 55; Lokotsch 2062) este improbabilă. substantiv feminintemelie

temelíe, -ii, s.f. – În expresia temelia capului = creștetul capului (ALR 1969: 5). – Din sl. temelije. substantiv feminintemelie

temelíe f. (mgr. themélion, de unde și vsîrb. temelije. V. temeĭ). Fundament, bază: temelia caseĭ. Epactă: temelia luniĭ. V. soclu. substantiv feminintemelie

temelíe s. f., art. temelía, g.-d. art. temelíei; pl. temelíi, art. temelíile substantiv feminintemelie

temelie f. 1. bază, fundament: temelia casei; 2. (termen calendaristic) temelia lunei, epactă. [Formă paralelă cu temeiu]. substantiv feminintemelie

TEMELÍE, temelii, s. f. Partea inferioară a unei construcții, coloane, statui etc., prin care acestea se sprijină pe pământ; fundație, fundament, bază. ◊ Loc. adv. Din (sau până în) temelii (sau temelie) = de la (sau până la) bază; cu totul, cu desăvârșire, radical. ◊ Expr. A pune temelie = a pune bazele, a funda, a întemeia. – Din sl. temelije. substantiv feminintemelie