teme definitie

credit rapid online ifn

témă s. f., g.-d. art. témei; pl. téme substantiv feminintemă

TÉMĂ s. f. 1. subiect, problemă principală care se dezvoltă într-o expunere; aspect al vieții care se reflectă într-o operă artistică. 2. motiv melodic al unei compoziții muzicale pe care se compun variațiunile. 3. lucrare scrisă dată elevilor pentru aplicarea cunoștințelor. 4. (lingv.) parte a unui cuvânt alcătuit din rădăcină (împreună cu prefixele și sufixele), comună numai unuia și aceluiași cuvânt. 5. (mil.) ~ tactică = plan stabilit pentru a servi ca bază studiului teoretic sau practic, cu sau fără trupe, al unei operații de război. (< fr. thème, lat., gr. thema, it. tema) substantiv feminintemă

credit rapid online ifn

*témă f., pl. e (vgr. théma, lucru pus. V. ana-temă). Subĭect, materie (de tratat, de dezvoltat): a trata o temă ingrată. Traducere de școală din limba maternă în alta: temă latină, germană (V. versiune). Gram. Rădăcina unuĭ cuvînt. Muz. Motiv pe care se compune o bucată de contrapunct orĭ de variațiunĭ. substantiv feminintemă

TÉMĂ s.f. 1. Subiect, materie, problemă (principală) care urmează să fie lămurită; ideea fundamentală care se dezvoltă într-o expunere, într-o operă literară etc. ♦ Grup de fenomene, de aspecte ale vieții materiale și spirituale prezente în opera de artă. ♦ Motiv melodic al unei compoziții muzicale, pe care se compun variațiunile. 2. Subiect de compoziție pentru școlari. ♦ Lucrare (scrisă) pregătită de un școlar. 3. (Gram.) Parte a unui cuvânt alcătuită de rădăcină, împreună cu prefixele și sufixele. [Cf. fr. thème, it. tema, lat. thema < gr. themasubiect]. substantiv feminintemă

temă f. 1. subiect de tratat, materie de desvoltat: o temă interesantă; 2. ceeace se dă școlarilor să traducă din limba lor într’alta ce vor s’o învețe: temă grecească; 3. gram. radicalul unei vorbe; 4. Muz. arie pe care se compun variațiuni. substantiv feminintemă

TÉMĂ, teme, s. f. 1. Idee principală care este dezvoltată într-o operă, într-o expunere; subiect; aspect al realității care se reflectă într-o operă artistică. ◊ Loc. prep. Pe tema... = în jurul problemei..., despre problema... 2. Motiv melodic dintr-o piesă muzicală. ◊ Temă cu variațiuni = compoziție muzicală care constă în enunțarea unei teme și în valorificarea ei prin diferite transformări ulterioare. 3. Exercițiu scris dat școlarilor, studenților etc. pentru aplicarea cunoștințelor dobândite. 4. (Lingv.) Grupare de elemente din structura unui cuvânt, constituită din rădăcină, urmată de o vocală tematică și adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale) ori precedată de prefixe și caracterizată prin faptul că este comună formelor unuia și aceluiași cuvânt. – Din lat. thema. Cf. fr. thème, it. tema. substantiv feminintemă

tem (mă), -út, a téme v. refl. (lat. timére, it. temére, pv. cat. pg. temer). Mĭ-e frică, mĭ-e teamă, îs îngrijorat să nu mi se întîmple ceva răŭ: mă tem să nu cad în apă. V. tr. Îs gelos, mă tem să nu mă trădeze: îșĭ temea nevasta. verb tranzitivtem

téme (-m, -mút), vb.1. A fi îngrijorat. – 2. A avea frică de... – 3. (Refl.) A-i fi frică, a simți teamă. – 4. (Refl.) A bănui, a suspecta, a pune la îndoială. – 5. (Refl.) A presimți, a prevedea. – Istr. temu. Lat. tĭmēre, prin intermediul unei forme populare *tῑmēre (Pușcariu 1726; REW 8737), cf. it. temere, prov., sp., port. temer, cat. tembre. Sensul tranzitiv este rar în prezent. Pușcariu, Lr., 277, explică forma refl., prin influența sl. bojati se; dar cf. construcția sp. me temo que. Der. temător, adj. (timid, bănuitor); netemător, adj. (îndrăzneț, încrezător); teamă, s. f. (frică, neliniște, temoare), postverbal de la teme (după Pușcariu 1723 și Tiktin, din lat. tima; după ipoteza improbabilă de Roesler, din gr. δεïμα); teamăt, s. n. (înv., teamă); temoare, s. f. (înv., teamă), cf. REW 8738; temut, adj. (care inspiră teamă); temut, s. n. (teamă, gelozie). verb tranzitivteme

!téme (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se téme, imperf. 3 sg. se temeá, perf. s. 1 sg. mă temúi; conj. prez. 3 să se teámă; ger. temấndu-se; part. temút verb tranzitivteme

teme v. 1. a se simți apăsat de idea unui rău posibil și probabil, a-i fi frică de ceva amenințător: de ce se teme omul, nu scapă; 2. a fi gelos: începu a-și teme nevasta ISP. [Lat. TIMERE]. verb tranzitivteme

TÉME, tem, vb. III. 1. Refl. A simți teamă, a fi cuprins de frică. ◊ Expr. Cine e mușcat de șarpe se teme și de șopârlă = cel pățit e fricos, prevăzător. Mă tem că... = mi se pare că..., socotesc că..., am sentimentul (neplăcut) că... ♦ A fi îngrijorat, a-și face griji. 2. Tranz. (Pop.) A bănui, a suspecta pe cineva de infidelitate; a fi gelos. – Lat. timere. verb tranzitivteme

a-și teme cojocul / pielea expr. a-i fi (cuiva) teamă să nu pățească ceva; a fi fricos. verb tranzitivașitemecojocul

a se teme și de umbra lui expr. a fi exagerat de fricos, a fi laș. verb tranzitivasetemeșideumbralui

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluiteme

teme  verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)teme temere temut temând singular plural
temând temeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) tem (să)tem temeam temui temusem
a II-a (tu) temi (să)temi temeai temuși temuseși
a III-a (el, ea) teme (să)temeai temea temu temuse
plural I (noi) temem (să)temem temeam temurăm temuserăm
a II-a (voi) temeți (să)temeți temeați temurăți temuserăți
a III-a (ei, ele) tem (să)tea temeau temu temuseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z