teiér s. n., pl. teiére substantiv neutruteier
TEIÉR, teiere, s. n. Prăjină lungă de care sunt legate curmeie de tei, folosită pentru a speria peștii de pe fundul apei și a-i goni spre plasele de pescuit. – Tei + suf. -ar. substantiv neutruteier
teier substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | teier | teierul |
plural | teiere | teierele | |
genitiv-dativ | singular | teier | teierului |
plural | teiere | teierelor |