teacă definitie

teácă (-éci), s. f. – Păstaie, coajă a unor legume. – 2. Înveliș, toc, apărătoare. – Mr., megl. teacă. Lat. theca (Pușcariu 1722; REW 8699), din gr. θήϰη, cf. abruz. teke, fr. taie, prov. teca. Der. din ngr. (Cihac, II, 705; cf. Roesler 577) nu este posibilă. – Der. tecar, s. n. (Trans., teacă). Cf. teucă. substantiv feminin teacă

teácă f., pl. tecĭ (lat. thêca, d. vgr. théke, cutie; fr. taie, față de pernă. V. biblio-, glipto-, ipo- și pinaco-tecă, chichiță). Tocu în care se ține sabia, pumnalu ș. a.: a trage, a scoate sabia din teacă. Bot. Păstare. Fig. Moș Teacă, militar (saŭ și funcționar) ignorant, pareatcă. substantiv feminin teacă

teácă s. f., g.-d. art. técii; pl. teci substantiv feminin teacă

teacă f. 1. tocul sau țeava unui instrument: a băga sabia în teacă; 2. Bot. păstaie: teci de fasole. [Lat. THECA]. substantiv feminin teacă

TEÁCĂ, teci, s. f. 1. Înveliș, toc, apărătoare confecționată din metal, din lemn sau din piele, în care se păstrează obiecte tăioase lungi sau anumite instrumente; toc, apărătoare. ◊ Expr. (Reg.) A se face teacă de pământ = a se face nevăzut, a se ascunde, a dispărea. A asculta teacă de pământ = a asculta într-o tăcere desăvârșită. A rămâne teacă = a rămâne gol. (Ba) că(-i) teacă, (ba) că(-i) pungă, se spune când cineva se codește să facă un lucru, invocând pretexte neserioase. 2. Parte a unei unelte manuale în care intră și se fixează coada sau mânerul. ♦ (Rar) Pulpar. 3. Păstaie. – Lat. theca. substantiv feminin teacă

Moș-Teacă m. porecla militarilor cari țin morțiș la apucăturile din trecut. substantiv feminin moșteacă

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului teacă

teacă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular tea teaca
plural teci tecile
genitiv-dativ singular teci tecii
plural teci tecilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z