tavan definitie

taván (-ne), s. n. – Plafon, pod. – Var. pl. tavanuri. Mr. tăvane, megl. tavan. Tc. tavan (Roesler 603; Șeineanu, II, 352; Lokotsch 2052), cf. ngr. τάβανι, alb., bg., sb. tavan. – Der. tăvăni, vb. (a face tavanul unei încăperi). substantiv neutrutavan

taván n., pl. e (turc. tavan, ngr. taváni, bg. sîrb. tavan). Vest. Suprafața de deasupra a uneĭ camere (fr. plafond). – În est bagdadie. substantiv neutrutavan

taván s. n., pl. taváne substantiv neutrutavan

tavan n. 1. partea de sus a unei camere: tavan de grinzi înnegrite; 2. scândură de brad lungă și subțire (din care se clădește podul casei): butucii de brad se prefăceau în tavanuri. [Turc. TAVAN]. substantiv neutrutavan

TAVÁN, tavane, s. n. 1. Suprafața interioară a planșeului superior dintr-o încăpere; plafon. ◊ Expr. A sta cu ochii în tavan = a sta degeaba; a lenevi. ♦ Partea superioară a unei excavații miniere. 2. (Reg.) Scândură de brad, lungă și subțire, folosită la construirea podului casei. 3. (Reg.) Fiecare dintre cele două extremități ale unei corăbii, unde dorm corăbierii. [Pl. și: tavanuri] – Din tc. tavan. substantiv neutrutavan

a se urca pe pereți / pe tavan expr. a fi foarte supărat, a fi furios. substantiv neutruaseurcapepereți