tangent definitie

TANGÉNT, -Ă adj. (Despre drepte, planuri) Care atinge într-un singur punct o linie, o suprafață sau altă figură geometrică, fără a o tăia. [Cf. fr. tangent, lat. tangens]. adjectivtangent

TANGÉNT, -Ă I. adj. (despre drepte, plane) care atinge într-un singur punct o linie, o suprafață sau o altă figură geometrică, fără a o tăia. II. s. f. 1. dreaptă care atinge o curbă într-un singur punct. 2. funcție trigonometrică, câtul dintre sinus și cosinus. ♦ (fig.) în (sau prin) ~ = tangențial. (< fr. tangent/e/, lat. tangens) adjectivtangent

*tangént, -ă adj. (lat. tángens, -éntis, d. tángere, a atinge. V. con-tingent). Geom. Care atinge: un plan tangent uneĭ sfere, o linie tangentă. S. f., pl. e. Linie dreaptă care atinge o curbă fără s´o taĭe. Fig. A scăpa pin [!] tangentă, a scăpa de o belea numaĭ trecînd pe lîngă ĭa [!], a eluda argumentele. adjectivtangent

tangént adj. m., pl. tangénți; f. tangéntă, pl. tangénte adjectivtangent

TANGÉNT, -Ă, tangenți, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte) Care atinge o curbă într-un singur punct. ♦ (Despre planuri) Care conține tangente (2) la toate curbele care trec printr-un punct al unei suprafețe, care atinge suprafața într-un singur punct. 2. S. f. Linie dreaptă care atinge o curbă într-un singur punct. ◊ Loc. adv. În (sau prin) tangentă = tangențial. ◊ Expr. A scăpa prin tangentă = a se eschiva de la un lucru prinzând momentul potrivit; a scăpa cu greu dintr-o situație dificilă. 3. S. f. Funcție trigonometrică egală cu câtul dintre funcția sinus și funcția cosinus. – Din fr. tangent. adjectivtangent