tandur definitie

tandúr (-re), s. n. – 1. Scaun sau masă cu mangal dedesubt. – 2. Adăpost care servește ca stînă sau ca ocol. – Var. tandîr. Tc. (arab.) tandur (Șeineanu, II, 348), cf. ngr. ταντοῦρι, bg. tandr, sb. tandur. substantiv neutrutandur

tandúr n., pl. urĭ (turc. tandyr, tandur, d. ar. tannur; bg. tandyr, sîrb. tandur). Mangal aprins pus supt [!] o masă pătrată acoperită c´un covor ale căruĭ marginĭ se ĭaŭ pe genunchiĭ celor ce șed în prejur [!] și care-șĭ încălzesc așa picĭoarele (obiceĭ la Orientalĭ). substantiv neutrutandur

tandur n. un fel de masă pătrată, acoperită cu covoare, sub care se pune un mangal de încălzit picioarele (după moda turcească): a sta pe tandur, a nu face nimic: șede toată ziua pe tandur AL. [Turc. TANDUR]. substantiv neutrutandur

TANDÚR, (1) tandure, s. n. (înv.) 1. Scaun sau masă pătrată, acoperite cu covoare, sub care se punea un vas cu mangal pentru a încălzi picioarele celor care ședeau. 2. Fig. Lene. – Din tc. tandur (lit. tandir). substantiv neutrutandur