TANDRÉȚE s.f. Dragoste plină de delicatețe, de duioșie, de gingășie. [Var. tandreță s.f. / < fr. tendresse]. substantiv feminintandrețe
TANDRÉȚE s. f. afecțiune plină de delicatețe, de duioșie, de gingășie. (< fr. tandresse) substantiv feminintandrețe
*tandréță f., pl. e (fr. tendresse. V. tinereță [!]). Fam. Iron. Gingășie, dragoste: pe cînd eraŭ eĭ în tandreță [!]. substantiv feminintandreță
tandréțe s. f., art. tandréțea, g.-d. art. tandréței substantiv feminintandrețe
TANDRÉȚE s. f. Afecțiune plină de duioșie, de delicatețe, de gingășie. [Var.: tandréță s. f.] – Din fr. tandresse. substantiv feminintandrețe
TANDRÉȚĂ s.f. v. tandrețe. substantiv feminintandreță
*tandréță f., pl. e (fr. tendresse. V. tinereță [!]). Fam. Iron. Gingășie, dragoste: pe cînd eraŭ eĭ în tandreță [!]. substantiv feminintandreță
TANDRÉȚĂ s. f. v. tandrețe. substantiv feminintandreță
tandrețe | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | tandrețe | tandrețea |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | tandrețe | tandreței |
plural | — | — |